Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanța: Petrecere de botez în fața blocului! Vezi ce amenzi s-au dat

Published

on

În cursul serii trecute, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au fost solicitați pe strada Duiliu Zamfirescu, unde era o petrecere foarte zgomotoasă.

Potrivit Biroului de presă, în data de 20.01.2019, în jurul orei 20.00, lucrătorii instituției au sancționat contravențional două persoane din municipiul Constanța care erau responsabile de organizarea unui botez ce se desfășura în fața unui bloc de pe strada Duliu Zamfirescu.

La botez participau numeroase persoane care tulburau liniștea locatarilor din zonă, prin utilizarea de instrumente de sonorizare cu volum ridicat.

In acest caz, organizatorilor petrecerii li s-au aplicat două sanctiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 lei, iar zona afectată a fost eliberată și igienizată de către participanții la eveniment.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions