Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Constanța. Piața Ovidiu se surpă sub ochii lui Făgădău

Published

on

Lucrările privind reabilitarea și reamenajarea zonei Piața Ovidiu din municipiul Constanța au fost începute în anul 2012, iar evenimentul de inaugurare a fost organizat în aprilie 2014. Au costat 11,6 milioane de euro, au fost executate cu fonduri de la Uniunea Europeană și, la nici 4 ani de la finalizare, străzile din zona istorică a orașului Constanța o iau la vale, spre statuia lui Ovidiu.

Imaginile vorbesc de la sine și prezintă doar câteva din gropile formate în urma surpării terenului din zona peninsulară. Traficul poate fi una dintre cauzele gropilor formate…

“Încununarea muncii noastre”

“În 2009, împreună cu o echipă din Primăria Constanţa am demarat un proiect amplu de reabilitare a zonei peninsulare a municipiului. Acest proiect trebuia suprapus peste un grafic de lucrări şi un grafic de finanţări. Când am început să planificăm ordinea proiectelor mi-aş fi dorit ca Piaţa Ovidiu să fie ultimul proiect, să fie nodul papionului, să fie încununarea muncii noastre. Din păcate, vechiul guvern ne-a amestecat atât de tare şi graficele, şi gândurile, şi munca încât am ajuns să inaugurăm acest proiect primul, şi nu ultimul, cum ne propusesem”, declara Decebal Făgădău, pe atunci viceprimar al municipiului Constanța, la momentul inaugurării. Tot atunci, Făgădău îi avertiza pe proprietarii de clădiri din zona peninsulară că trebuie să le reabiliteze. De ce? Musai trebuiau să se alinieze modernizării promovate de Municipalitate. În caz contrar, aceștia erau înștiințați că vor fi aplicate amenzi usturătoare.

Advertisement
usr

“Vreau să trag un semnal de alarmă către deţinătorii de imobile din zona peninsulară. Începând de astăzi, atitudinea noastră de colaborare devine ultimativă. Pentru cei care nu vor înţelege să ni se alăture investiţiei şi nu apelează la calea colaborării, nu mă voi da la o parte să fac sesizări către toate organele abilitate. (…) De astăzi, pentru proprietarii imobilelor începe un cronometru inversat. Dacă nu vor începe lucrări de punere în ton cu investiţia noastră vor alege calea autorităţii”, menţiona viceprimarul.

Acum, zona știm cu toții cum arată… Poate și toate acestea stau la baza inițiativei conducerii administrației publice locale privind restricționarea traficului în zona peninsulară. știut fiind proiectul propus de Făgădău cu privire la chestionarea locuitorilor municipiului Constanței pentru acest demers.

De interes este și:

Făgădău îi chestionează pe constănțeni privind accesul în zona peninsulară

Lucrări executate de ABC VAL
Amintim că, în conformitate cu obiectivele proiectului și pentru “încadrarea în spiritul epocii şi pentru punerea în valoare a edificiilor culturale din zonă”, pe platforma Pieţei Ovidiu pavajul a fost realizat din plăci de granit cu suprafaţă antiderapantă, iar trotuarul din jurul muzeului a fost desfăcut şi înlocuit cu zona pietonală la nivel. De asemenea, bordurile au fost scoase şi ele şi înlocuite cu borduri din piatră, iar zonele verzi au fost amenajate prin completarea la nivel cu pământ vegetal şi plantare de arbuşti şi gazon. Mai mult, au fost reparate şi modernizate scările de acces din Piaţa Ovidiu către strada Termele Romane şi din Piaţa Ovidiu către Portul Tomis. Tot aici au fost amplasate jardiniere cu bănci încorporate, stâlpi de iluminat, stâlpi decorativi din piatră, coşuri de gunoi, scrumiere, panouri de informare. Totodată, în zonă au fost efectuate şi lucrări la rețeaua de canalizare, dar și la instalaţia electrică, vizibilă fiind și schimbarea stâlpilor de iluminat stradal.

Proiectul de restaurare şi reamenajare a zonei istorice – Piaţa Ovidiu a avut o valoare de peste 11,6 milioane de lei, din care aproape 7,5 milioane de lei fonduri europene. Lucrările de reabiltare au început în noiembrie 2012 şi au executate de firma ABC Val. Aceeași societate a executat multe dintre proiectele Municipalității, printre ele amintim lucrările la faleza de la Cazinoul din municipiului Constanţa, lucrările de reabilitare și modernizare la faleza din  stațiunea Mamaia precum și construcţia parcării etajate la stațiunea Mamaia.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions