Primarul Vergil Chițac a semnat, săptămâna trecută, contractul pentru montarea a peste 1.000 de camere de supraveghere în municipiul Constanța. Proiectul “Creșterea Siguranței în Municipiul Constanța – SAFE CITY 20” vizează implementarea unui sistem operațional integrat de monitorizare.
„Această inițiativă este aliniată obiectivelor strategiei Smart City și are ca principal scop creșterea siguranței cetățenilor. Sistemul va oferi monitorizare în timp real la intrările și ieșirile din municipiu, în zonele marilor intersecții, în locurile unde apar ambuteiaje și accidente rutiere frecvente, precum și în zonele pietonale, în jurul clădirilor emblematice și în parcările mall-urilor de pe raza municipiului.
În total 1100 de camere de supraveghere și echipamentele destinate dotării dispeceratului de politie locală vor monitoriza cele 580 de obiective de interes public precum: parcuri, locuri de joacă, piațete, pasarele, zone rezidențiale, stații de autobuz, bulevarde etc.“, informează Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta