După ce săptămâna trecută au fost plantaţi 55 de copaci ornamentali care vor înfrumuseța diferite zone ale orașului, astăzi a început plantarea de arbuşti în aceleaşi scuaruri fiind completată astfel imaginea spaţiilor verzi, informează Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat.
Doar ieri au fost plantaţi 70 de arbuşti din speciile: Cotinus coggygria (Scumpie), Mahonia aquifolium (Mahonie), Philadelphus coronarius varietatea Duplex (Iasomie), Kerria japonica (Trandafir domnesc), Spiraea ssp. (Cununiță, Floarea miresei) şi Punica granatum (Rodiu).
Arbuştii au fost plantaţi în scuarurile de pe strada Portiței, strada Primăverii şi de la intersecţia străzii Nicolae Iorga cu aleea Lăcrămioarei.
“Toate exemplarele de plante achiziționate sunt din specii ornamentale de forme şi culori variate, cu înflorire eșalonată pe parcursul unui an, rezistente la condițiile specifice de climă şi sol. Facem apel la constănţeni să protejeze plantațiile nou-înființate, să contribuie la menținerea acestora în stare de vegetație și, dacă este cazul, să sesizeze Primăria Constanţa sau Direcția Generală Poliția Locală în situația în care constată acte de vandalism sau de sustragere a materialului dendro-floricol din teren”, se arată în documentul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta