Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Constanța. Pro România a anunțat candidații la primăriile Corbu, Mircea Vodă și Cuza Vodă

Published

on

Conducerea Organizației Județeane Constanța a Pro România a organizat, astăzi, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat candidații la trei primării din Constanța. Este vorba de comunele Corbu, Mircea Vodă și Cuza Vodă. Sunt trei antreprenori, din care unul este și un actor. Stelică Murariu, actor de profesie, va intra în cursa pentru Corbu. Acesta este unul dintre primii antreprenori din comuna Corbu, fiind și unul dintre primii oameni care au promovat frumusețile sălbatice ale zonei Corbu. La Primăria Mircea Vodă, Pro România merge pe mâna lui Marius Bucur, iar la Cuza Vodă va candida din partea Pro România Laurențiu Căruntu.

„La nivelul comunei Corbu m-am implicat în mai multe proiecte cultural-educative, care au avut ca țintă tinerii din zonă. În ceea ce privește proiectele economice, nu este posibil ca în secolul în care trăim să nu beneficiem de gaze naturale, în condițiile în care magistrala de gaze trece la numai doi – trei kilometri de comună“, a spus Stelică Murariu.

Candidatul Pro România la Primăria Mircea Vodă, Marius Bucur, a spus s-a alăturat acestei echipe care vrea să facă ceva cu adevărat județul Constanța.

„Locuiesc în comună și cunosc cu adevărat grijile oamenilor. Am ales să candidez din mai multe motive. În primul rând, sunt nemulțumit de caracatița care s-a format în ultimii 20 de ani la nivelul Primăriei din Mircea Vodă. Sunt nemulțumiți de oamenii falși, cu vorbe frumoase, dulci și calde, dar doar atât. Sunt doar oameni care timp de patru ani nu fac nimic și se trezesc să îngrașe porcul în ajunul alegerilor. Este inadmisibil să nu avem rețea de gaze în comună, în condițiile în care conducta trece la doar 500 de metri de localitatea Mircea Vodă. Nu avem asfalt pe străzi, decât pe vreo două – trei străzi“, a spus Bucur.

La rândul său, reprezentantul Pro România la Primăria Cuza Vodă a spus că își dorește să candideze la funcția de primar pentru a aduce cu adevărat schimbarea în bine a comunei, în condițiile în care în ultimii 15 ani la conducerea Primăriei s-au perindat mai mulți primari, dar nu s-a realizat mai nimic. Laurențiu Căruntu a prezentat în cadrul conferinței de presă o situație hilară. Acesta a spus că deși la nivelul comunei s-a introdus o rețea de canalizare, dar nimeni nu și-a racordat gospodăria la ea din cauza costurilor mari. El spune că oamenii din zonă sunt săraci și că ar trebui ca locuitorii să fie racordați gratuit la rețeaua de gaze. Căruntu a mai spus că trebuie neapărat aduși investitori pentru a crea locuri de muncă.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions