Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanța: Recordul anului la alcoolemie: 3,75 mg/l în sânge

Published

on

În urmă cu puțină vreme, v-am informat că bărbatul care a fost prins ieri fără permis și mort de beat avea o alcoolemie de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Între timp, am aflat că acesta este ”campionul” anului – până în acest moment, nu a mai fost identificat anul acesta în județul Constanța vreun bărbat care aibă o concentrație de alcool atât de mare în sânge.

El este liderul absolut, însă numai pe plan local. La nivel național, reprezentantanţii Poliţiei Române au anunţat, în luna august a acewstui an, pe Facebook, că un biciclist din Dâmboviţa a stabilit o alcoolemie record, respectiv 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Recordul anului, pe bicicletă…4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta este valoarea cu care a fost înregistrat, aseară, un biciclist, din Dâmboviţa, pe drumurile publice”, a transmis Poliţia Română, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Advertisement
usr
”Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancţionat, însă norocul lui şi al celorlalţi participanţi la trafic a fost că poliţiştii l-au descoperit în timp util şi toată lumea a ajuns în siguranţă acasă. Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă”, posta la acel moment IGPR.

Revenind, însă, la campionul constănțean, reamintim că instanța de judecată a emis în această după-amiază mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru șoferul depistat ieri sub influența băuturilor alcoolice și reținut inițial. El a fost introdus în arestul IPJ Constanța.

În cursul zilei de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe Aleea Pelicanului din municipiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Concentrația de alcool a fost de 1,62mg/l alcool pur în aer expirat. A fost dus la spital pentru a i se preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.

Bărbatul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice tot în urma depistării sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autovehicul, faptă comisă în luna iulie 2018.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions