Constanța reintră în atmosfera marilor meciuri de Cupa Davis! Pentru a treia oară în istorie, orașul nostru este gazda echipei României. La opt ani de la ultimele partide jucate la țărmul mării în Cupa Davis, publicul constănțean are posibilitatea de a urmări o confruntare din Grupa Mondială I a competiției. Miza este calificarea în Davis Cup Finals, iar România trebuie să câștige duelul cu Taiwan (Chinese Taipei) pentru a avansa în elita tenisului mondial. Ceremonia de deschidere și tragerea la sorți a jocurilor din cadrul întâlnirii a avut loc la Tenis Club Idu din Mamaia, în prezența viceprimarului municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a președintelui Federației Române de Tenis, George Cosac, a vicepreședintelui Federației Taiwaneze de Tenis, Billy Kong, a arbitrului principal, Sabine Schulz, și a directorului CSM Constanța, Andrei Talpeș.
Cu doi tineri tenismeni constănțeni în lotul extins de Cupa Davis, Luca Preda și Sebastian Gima, care s-au pregătit cu lotul României, premergător competiției, România poate ajunge în elita tenisului mondial dacă va câștiga duelul cu Taiwan, o echipă formată din jucători experimentați.
Ionuț Rusu: Bine ați venit în frumosul nostru oraș! Sper ca toată lumea să se simtă foarte bine aici, la Constanța. Sper să vă placă orașul nostru. Le doresc succes ambelor echipe! Fie ca echipa mai bună să câștige!
Vineri și sâmbătă, pe zgura arenei principale din complexul sportiv de pe malul Lacului Siutghiol, echipa condusă de căpitanul nejucător Gabriel Trifu promite să dea totul pe teren pentru victorie.
Marius Copil: Vreau să le transmit celor care au cumpărat bilete, dar și celor care nu știu încă de acest meci și află acum, să vină să ne susțină, să fie cât mai mulți în tribune, să ne încurajeze! Și să câștigăm meciul acesta, care este foarte important, pentru că avem șansa de a juca din nou în Grupa Mondială, să întâlnim adversari cu nume foarte mari. Sperăm din tot sufletul să ni se alăture cât mai mulți oameni, iar noi vom da tot ce avem mai bun din noi pentru victorie!
România a jucat primul meci de Cupa Davis la Constanța în aprilie 2002, atunci când omul numărul unu al echipei era constănțeanul Andrei Pavel, aflat în Top 20 ATP. România a învins cu 5-0 Austria, la Sala Sporturilor, și a avansat la barajul pentru Grupa Mondială. În iulie 2015, Andrei Pavel, devenit căpitan nejucător, și fostul lider mondial la dublu Horia Vlad Tecău au adus echipa României din nou la Constanța, de data aceasta chiar pe zgura de la Tenis Club Idu. Confruntarea cu Slovacia, din turul II al Grupei I a Zonei Euro-Africane, s-a încheiat cu victoria adversarilor, scor 3-2. Marius Copil a fost și atunci pe teren. Emulația creată de astfel de meciuri este extrem de importantă.
Horia Tecău: Tenisul constănțean a produs mereu jucători și produce în continuare mulți copii și juniori cu rezultate pe plan național și international. Merită susținuți, încurajați! Merită să vadă genul acesta de evenimente, să îi motivăm, să îi susținem și să aducem și mai mulți sponsori care să investească în sport. Comunitatea crește prin astfel de evenimente.
România şi Taiwan nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis. În februarie, în play-off-ul Grupei Mondiale I, echipa noastră a învins Thailanda cu 3-2, în deplasare, iar Taiwan a dispus de Mexic cu 3-1, tot în deplasare. Câştigătoarea acestei partide va merge în calificările pentru turneul final al Cupei Davis, în timp ce echipa învinsă va juca în continuare în play-off pentru menţinerea în Grupa Mondială I. Căpitanul echipei României, Gabriel Trifu, îi are la dispoziţie pe următorii jucători pentru această întâlnire: Nicholas David Ionel (20 ani, locul 226 ATP la simplu, locul 432 ATP la dublu), Marius Copil (31 ani, locul 327 la simplu, 688 la dublu), Filip Cristian Jianu (22 ani, 356 la simplu, 559 la dublu), Cezar Creţu (22 ani, 384 la simplu, 702 la dublu), Victor Vlad Cornea (29 ani, 68 la dublu). Căpitanul echipei Taiwanului, Hsiao-Yung Chang, i-a convocat pe următorii: Yu Hsiou Hsu (24 ani, 180 ATP la simplu, 232 ATP la dublu), Tung-Lin Wu (25 ani, 182 la simplu, 426 la dublu), Jason Jung (24 ani, 232 la simplu, 692 la dublu), Chun Hsin Tseng (22 ani, 326 la simplu, 1.127 la dublu), Tsung-Hao Huang (23 ani, 584 la simplu, 377 la dublu).
Biletele pentru acest meci sunt disponibile la intrarea principală în Complexul Sportiv Idu și pe www.entertix.ro.
Taboul meciurilor:
Vineri, 15 Septembrie, ora 13.00:
Nicholas David Ionel (226 ATP) – Chun-Hsin Tseng (326 ATP)
Marius Copil (327 ATP) – Yu Hsiou Hsu (180 ATP)
Sâmbătă, 16 Septembrie, ora 11.00:
Meciul de dublu: Marius Copil/Victor Cornea – Yu Hsiou Hsu/Tsung-Hao Huang
Nicholas David Ionel – Yu Hsiou Hsu
Marius Copil – Chun-Hsin Tseng