Primăria Constanța anunță că, începând de luni, 22 februarie, strada Zefirului devine arteră cu sens unic dinspre strada Brizei spre strada Viorelelor. Echipele SC Confort Urban SRL vor monta indicatoarele rutiere care vor reglementa circulația. Măsura a fost luată în cadrul Comisiei de Circulație, în urma solicitărilor primite de la locuitorii din zonă, cu avizul IPJ Constanța- Serviciul Rutier, notează Primăria. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție în zonă și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere.