În cursul zilei de ieri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Eforie Nord, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Acțiunea a continuat și în cursul nopții, astfel că, în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care a condus un autoturism pe strada Poporului din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta