Deunăzi, deputatul de Constanța al USR, Stelian Ion, declara că în Constanța au fost constate mai multe tăieri de copaci, într-o perioadă de instalare a vegetației și amenința că va face plângere penală celor care mai taie nejustificat vreun arbore. Astăzi, parlamentarul și-a pus în practică amenințare.
„Am depus azi plângere penală împotriva firmelor POMACOST SA și SPORT TURISM SR, dar și împotriva funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, care au coordonat și supravegheat activitățile de tăiere/toaletare a arborilor. Niciunul dintre demersurile, protestele și sesizările făcute de-a lungul timpului împotriva tăierilor abuzive de arbori din Constanța nu a dus la niciun rezultat. Sub pretextul unei așa-zise toaletări, sute de copaci au fost și sunt ciopârțiți până ajung cioturi, pe sume uriașe scurse din bugetul local în conturile firmelor de casă ale unor politicieni. Evident că nu vorbim aici despre intervențiile absolut necesare de înlăturare a unor crengi uscate sau de eliminare a pericolului pe care îl pot constitui unii arbori la adresa sănătății și bunurilor constănțenilor. Consider că, față de modul în care s-a acționat, sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere și abuz în serviciu, săvârșite în formă continuată. Sper ca justiția să poată face lumină în “afacerea toaletărilor” și să mai taie din avântul acestor scelerați.“, a declarat Stelian Ion.