Cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Marinei Române 2017, Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștința cetățenilor că, în perioada 14.08.2017-15.08.2017, polițiștii locali, în cooperare cu efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, vor ajuta la fluidizarea traficului rutier și pietonal și la menținerea ordinii și liniștii publice în zona peninsulară, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Constanța.
“Recomandăm constănțenilor și turiștilor care participă la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Marinei Române să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun, iar în cazul utilizării autovehiculului să respecte indicațiile forțelor de ordine. Totodată, anunțăm că va fi închis/restricționat accesul autovehiculelor în zona peninsulară în intervalul 14.08.2017, ora 07:00 – 15.08.2017, ora 24:00, astfel: str. Traian – Poarta 3, str. Traian – Poarta 1, str. Termele Romane de la intersecția cu str. Traian, bd. Tomis de la intersecția cu str. Traian, str. Ecaterina Varga de la intersecția cu str. Negru Vodă, str. Mircea cel Bătrân de la intersecția cu str. Negru Vodă”, transmit reprezetanții Municipalității.
Accesul riveranilor se va realiza prin prezentarea unui act de identitate care dovedește că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona în care au fost impuse restricții de circulație. De menționat că maşinile de aprovizionare vor avea acces în zonă, în cele două zile, doar în cursul nopții până la ora 07:00 a.m.
Accesul taxiurilor, mijloacelor de transport (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) va fi interzis, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice/persoanelor invitate/acreditate să participe la acest eveniment.
De asemenea, va fi interzisă oprirea pe bd. Regina Elisabeta, str. Termele Romane, pe trotuarul din fața Comandamentului Flotei, semicercul de la Farul Genovez, pe str. Remus Opreanu între Comandamentul Flotei și str. Revoluției din 22 Decembrie 1989 (cu excepția autovehiculelor din coloanele oficiale sau aparținând demnitarilor statului român).
Transportul persoanelor care doresc să participe la acest eveniment va fi asigurat de RATC, prin suplimentarea transportului cu mijloace de transport. Astfel, în zilele de 14 şi 15 august autobuzele RATC vor circula conform programului din zilele de sărbătoare.
- În ziua de 14 august (când au loc repetițiile), fluxul autobuzelor va fi unul normal, pentru ca pe 15 august, în intervalele orare cu număr crescut de călători (7.30-9.30 şi după ora 13.00), pe traseele regulate către zona evenimentului se va suplimenta numărul de autobuze şi se va reduce frecvenţa acestora.
- În data de 15 august programul va fi următorul:
– programul liniilor 42, 44, 48 51 şi 101C se prelungeşte până la ora 24:00;
– liniile 42, 48 şi 101 C se prelungesc până la Poarta 1, cu program de la ora 05:45 până la ora 24:00.
– autobuzele care deservesc liniile prelungite vor opri în toate stațiile până la Poarta 1;
– linia de autobuz 42 va fi suplimentată cu 3 autobuze pe tot parcursul zilei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta