Primăria Constanța anunță că, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările de creștere a vizibilității mijloacelor de semnalizare rutieră din oraș. Autoritatea locală notează că intervențiile se desfășoară noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier. Sunt retrasate trecerile de pietoni și sunt aplicate marcaje longitudinale pe toate arterele pe care au fost efectuate asfaltări sau acolo unde acestea s-au deteriorat și nu mai erau vizibile.
În această perioadă, echipele administratorului drumului public au retrasat trecerile de pietoni situate în următoarele locații:
– pe strada Răscoalei 1907 la intersecția cu străzile Ștefan cel Mare, Dimitrie Bolintineanu;
– pe strada Mircea cel Bătrân la intersecția cu strada Decebal, bulevardul Ferdinand și strada Ștefan cel Mare;
– pe strada Ștefan cel Mare la intersecția cu bulevardul Tomis;
– pe strada Mihai Viteazu la intersecția cu strada Constantin Brătescu, strada Griviței și bulevardul Ferdinand;
– pe strada Ion Rațiu la intersecția cu strada Maramureș și cu strada Unirii;
– pe strada Atelierelor la intersecția cu strada Ștefan cel Mare și cu strada Cuza Vodă;
– pe strada Eduard Caudella la intersecția cu strada Baba Novac;
– pe aleea Mălinului, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”;
– pe aleea Garofiței, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 24 „Ion Jalea”.
Participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi cu viteză redusă în zona în care se efectuează lucrări.