Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanța: Un bărbat a fost trimis în judecată pentru obținerea ilegală de fonduri

Published

on

În cursul zilei de ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în cursul lunii decembrie, în stare de libertate, a inculpatului C.A.A., pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că inculpatul C. A.A., în calitate de întreprindere individuală, în nume propriu, dar şi în numele persoanelor fizice autorizate C.I.C. şi C.D., a depus în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Centrul Judeţean Constanţa, în perioada 2015-2017, documente nereale (facturi), care fie nu erau emise de societatea comercială ce figura pe antetul acestora, fie erau emise în beneficiul unor terţe persoane şi la alte date decât cele înscrise pe facturi, în scopul decontării ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, ajutor reglementat de Hotărârii de Guvern nr.1174/2014, decontări care, în parte, s-au şi realizat, şi astfel a încasat, în mod necuvenit suma totală de 31.404, 04 lei

”Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.”, a menționat Compartimentul  de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions