În cursul acestei dimineți, în municipiul Constanța, în zona Palas, pe calea ferată a avut loc o adevărată tragedie. Un bărbat care se pare că intenționa să traverseze a fost lovit mortal de un tren.
Potrivit primelor cercetări, victima este un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din cartierul Brătianu. Ora producerii accidentului este 8.00. Trenul de persoane și-a continuat drumul spre București.
Potrivit dr. Diana Tatarici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța, nu se știe cum a ajuns bărbatul acolo: ”Era de ceva timp acolo. Prezenta un traumatism cranian și cei din jur nu știau dacă s-a aruncat din tren sau a căzut.”
La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut acest eveniment.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta