Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetăţeni din Turcia, unul care a trecut fraudulos frontiera de stat a României şi al doilea care desfăşura activităţi de trafic de migranţi.
În data de 25.02.2021, în jurul orei 19.35, poliţiştii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Vama Veche au observat cu ajutorul tehnicii de supraveghere, o persoană care a trecut fraudulos frontiera de stat româno – bulgară şi la scurt timp, a fost depistată de o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia.
Continuând cercetările, în data de 26.02.2021, în jurul orei 00.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au identificat şi reţinut, pe raza localităţii Vama Veche, o a doua persoană de sex masculin, care conducea un autoturism cu numere de înmatriculare din Bulgaria și despre care s-a constatat faptul că desfăşura activităţi de trafic migranţi.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni turci în vârstă de 24 ani respectiv 56 ani. Din declaraţiile migrantului a reieşit că intenţiona să ajungă în Germania, ajutat de cel de al doilea cetăţean.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţeanul turc – migrant , acesta fiind preluat, conform Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin.
Faţă de cel de-al doilea cetăţean turc, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, faţă de care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura de arest preventiv 30 de zile.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta