Ieri, 5 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Constanța au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 20 de ani, care comercializa fără autorizație articole pirotehnice din categoria celor nedestinate publicului.
La domiciliul acestuia au fost identificate articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F 3 și F4, de diferite mărci, în greutate de aproximativ 20 de kilograme.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu este autorizat să desfășoare activități cu articole pirotehnice.
”În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializare de articole pirotehnice destinate a fi utilizate numai de către pirotehnicieni, prevăzute de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Sursa foto: IPJ Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta