Primăria Constanța informează că, săptămâna trecută, polițiștii locali au organizat o acțiune pe linia respectării ordinii publice care a cuprins peste 50 de zone publice din municipiul Constanța. Au fost monitorizate și verificate, în scopul asigurării unui climat public civilizat mai multe zone de interes public: Dacia, Trocadero, Casa de Cultură Gară, ICIL, zona peninsulară, Portul Turistic Tomis și cartierele Poarta 6, CET, KM 4-5, Far, Anda, Compozitorilor, Baba Novac, Tomis Plus, Faleză Nord, Centru, Tomis I, Tomis Tomis II, Tomis III, Tomis Nord.
În urma verificărilor, au fost legitimate 199 de persoane și aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.130 de lei.
Un minor care apela la mila publicului a fost depistat la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu. Au fost aplicate măsurile legale, împotriva neprezenților legali au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională cu amendă pentru încălcarea prevederilor art. 2 pct. 33 din Legea 61/1991 iar minorul a fost predat către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța – Centrul de plasament Antonio.
Alte abateri constatate de poloiștii locali au vizat aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public, răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public sau depozitarea de bunuri pe domeniul public.
De asemenea, polițiștii locali împreună cu angajați CT BUS au identificat în mijloacele de transport în comun 24 de persoane care nu dețineau un titlu de călătorie valabil.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta