Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constanța. Zeci de șoferi, amendați pentru că au parcat mașinile pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități

Published

on

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice verifică permanent dacă locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amenajate și marcate corespunzător în parcările publice din oraș, sunt ocupate de persoane care au acest drept. În urma acțiunii tematice care a avut loc în cursul zilei de 13 septembrie s-au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 61.270 lei. De asemenea, au fost ridicate 14 autovehicule care au fost transportate în parcul auto al municipalității. Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării actelor normative și a drepturilor persoanelor cu nevoi speciale.

„Menționăm că, pentru a putea ocupa aceste locuri de parcare, beneficiarii au obligația de a afișa la loc vizibil cardul-legitimație care le dă acest drept. Documentul este eliberat în mod gratuit de Primăria Municipiului Constanța, în baza documentelor care atestă încadrarea în gradul de handicap. Facem apel la constănțeni să nu ocupe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități dacă nu au acest drept și să se gândească la semenii lor care ar rămâne fără aceste spații de care chiar au nevoie.“, informează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions