În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse.
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au verificat 1.625 de persoane și 1.261 de autovehicule şi au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 50.750 de lei.
Forțele de ordine acționează în sistem integrat, prin reorientarea dispozitivelor fixe în dispozitive mobile, dinamice, flexibile, menite să supravegheze în mod activ o suprafaţă cât mai mare, într-un interval de timp determinat.
Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus și, cu sprijinul cetățenilor, sperăm ca la sfârșitul perioadei de două săptămâni acesta să fie îndeplinit.
“Reamintim că pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu / adeverinţa eliberată de angajator.”, precizează Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.