În cursul zilei de ieri, polițiștii IPJ Constanța au constatat o infracțiune la regimul rutier.
În jurul orei 16.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, de 50 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism pe strada I.L. Caragiale din Constanța, după ce a consumat alcool. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ