Conecteaza-te cu noi

Actual

Constănțeanul care a condus drogat și fără permis de conducere, arestat la domiciliu

Published

on

Constănțeanul care a condus drogat și fără permis de conducere prin municipiul Constanța a fost plasat în arest la domiciliu.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența substanțelor psihoactive, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au reținut un bărbat, de 26 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus măsura arestului la domiciliu.

Reamintim faptul că, la data de 12 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța l-au identificat pe bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brizei din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru canabis.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions