Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constănțenii beneficiază de intrare gratuită la instituțiile publice subordonate CJ Constanța, de Ziua Dobrogei

Published

on

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Dobrogei, constănțenii vor beneficia de intrare gratuită la instituțiile publice subordonate Consiliului Județean. Ziua de 14 noiembrie are o semnificație deosebită pentru dobrogeni pentru că celebrăm împlinirea a 139 de ani de la revenirea Dobrogei la statul Român.

Constănțenii vor putea vizita gratuit marți, 14 noiembrie 2017, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă, Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare”, dar și Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii ce include Delfinariul, Microrezervația, Planetariul și Acvariul. La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, publicul este invitat la “Expoziția Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, iar la ora 17.00, la Biblioteca din Medgidia, va putea participa la lansarea de carte a prof. Adrian Ilie, având tematica istoria Medgidiei. Tot marți, 14 noiembrie 2017, începând cu ora 10.00, se finalizează proiectul “Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I. N. Roman” și Inspectoratul Școlar Județean. În cadrul evenimentului, vor fi premiați elevii selectați la concursul școlar organizat de MINAC și Inspectoratul Școlar Județean. Și Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” are un program special. La Casa de Cultură din localitatea Tuzla și Căminul Cultural din comuna Adamclisi se va proiecta filmul „Mircea”. Teatrul pentru copii și tineret “Căluțul de mare” îi invită pe cei mici la spectacolul “Capra cu trei iezi”, începând cu ora 10.00. Dobrogenii sunt așteptați la Muzeul de Artă Constanța, ora 17.00, la o seară lirică, transmite Biroul de presă al Consiliului Județean Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions