Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constănțenii care investesc în creșterea performanței energetice a imobilelor, scutiți de la impozitul pe clădire

Published

on

Constănțenii care investesc în creșterea performanței energetice a imobilelor vor fi scutiți de la impozitul pe clădire, spune consilierul USR Cătălin Iacob, care precizează că un proiect în acest sens a fost aprobat în această săptămână în Consiliul Local.

„Vorbim de lucrări de reabilitare termică a anvelopei, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, lucrări de reabilitare termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură și/sau centrale termice pe biomasă, inclusiv achiziționarea acestora -, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră și alte tipuri de lucrări prevăzute în ordonanța de urgență nr. 18 din 2009.

Pentru a beneficia de scutire, persoanele fizice care au realizat pe cheltuiala proprie aceste lucrări trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. Să dețină în proprietate clădirea.
  2. Clădirea să fie construită după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005 (acest termen e prevăzut în lege și nu poate fi modificat).
  3. Să fi realizat pe cheltuială proprie lucrările de intervenție.
  4. Lucrările să fie recomandate de un auditor energetic în certificatul de performanță energetică.
  5. Lucrările să fi fost autorizate în condițiile legii.

Această inițiativă este un pas important în direcția unui viitor mai sustenabil și mai sănătos pentru comunitatea noastră. Prin urmare, încurajăm toți proprietarii de clădiri să ia în considerare această oportunitate și să profite de ea pentru a-și reduce costurile și a contribui la protejarea mediului.“, spune Cătălin Iacob.

Mai multe detalii citiți aici:

Advertisement
usr

https://pmconline.ro/Ferestre/VizualizarePdf.aspx?itemID=E532B931-604D-478F-B758-E77152A53BC4&tabela=AtasamenteRegistru&subCategorieAtasamente=AtasamenteRegistru&anul=2023

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions