Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Continuă campania de strângere de fonduri iniţiată de Universitatea “Ovidius”

Published

on

Campania de strângere de fonduri inițiată de comunitatea universitară a Universităţii Ovidius Constanţa continuă.

Până în acest moment, Fundația „Metamorphosis” a UOC a achiziționat din banii strânși, pornind de la nevoile identificate de medicii din linia întâi din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și comunicate către noi, un video laringoscop și produsele necesare întreținerii și dezinfectării acestui dispozitiv, 5 stetoscoape, dintre care patru senzitive și unul ultra-senzitiv, dar și medicamente antiinflamatorii pentru a completa terapia bolnavilor severi. Toate acestea au fost donate spitalului de președintele fundației, prof.univ.dr. Alin Larion.

Totodată, prin intermediul Fundației „Metamorphosis” a fost direcționat către spital un set de 50 de  viziere primit prin donație de la un grup de tineri antreprenori din Cluj. De asemenea, a fost direcționat un prototip de tunel de decontaminare automatizat, realizat de o echipă de alumni ai UOC. Tunelul de decontaminare a fost amplasat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și deservește personalul medical care părăsește zona în care sunt internați pacienții infectați cu SARS-CoV-2.

“Vă mulțumim tuturor celor care v-ați alăturat campaniei de strângere de fonduri „Împreună pentru sănătatea comunității noastre!”, inițiată de membrii comunității noastre universitare, și ați donat în contul Fundației „Metamorphosis”.  Totodată, le mulțumim și celor care ne-au donat produse care sunt atât de necesare în desfășurarea actului medical în condiții de biosiguranţă.”, precizează Biroul de presă al Universităţii “Ovidius”.

Advertisement
usr

Campania „Împreună pentru sănătatea comunității noastre!” continuă. În perioada următoare, intenționăm să venim și în sprijinul altor instituții medicale clinice din județ, pentru completarea necesităților identificate de către doctori.

În acest sens, vă reamintim datele fundației:

  • Beneficiar: Fundația „Metamorphosis” a  Universității „Ovidius”  din  Constanța
  • Adresă: Mamaia nr.124, Constanța, 900527
  • Cont bancar (IBAN): RO49BRDE140SV73207651400 (deschis la BRD Constanța)
  • CIF: 39912517

În documentul bancar, la rubrica „Explicații”, vă rugăm să completați cu mențiunea „Donații COVID-19”.

Totodată, rugăm persoanele fizice sau juridice care doresc să doneze către Fundația UOC, în contextul pandemiei, produse care sunt necesare în desfășurarea actului medical,  să ne contacteze la adresa de e-mail: rectorat2@univ-ovidius.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions