Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Continuă declinul demografic. Date îngrijorătoare de la INS!

Published

on

Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna aprilie 2019 numărul naşterilor înregistrate a crescut faţă de luna martie 2019. Concret, în luna aprilie 2019 s-a înregistrat naşterea a 12.791 copii, cu 232 mai mulţi copii decât în luna martie 2019. Pe de altă parte, numărul deceselor înregistrate în luna aprilie 2019 a fost de 21.351, cu 1.538 decese mai puţine decât în luna martie 2019. Cu toate acestea, sporul natural a fost negativ în luna aprilie 2019, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 8.560 persoane. Pe de altă parte, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna aprilie 2019, a fost de 104 copii, la fel cu cel înregistrat în luna martie 2019. În ceea ce privesc căsătoriile și divorțurile, statistica INS arată că în luna aprilie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.259 căsătorii, cu 964 mai puţine decât în luna martie 2019, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.213, cu 553 mai puţine decât în luna martie 2019.

Comparații cu anul trecut

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.282 în luna aprilie 2019 faţă de aceeaşi lună din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 317 mai mic faţă de luna aprilie 2018. Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2019 (-8560 persoane), cât şi în luna aprilie 2018 (-6595 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mare în luna aprilie 2019, decât cel înregistrat în luna aprilie 2018. Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2019, cu 5.437 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 483 divorţuri mai puţine în luna aprilie 2019, decât în luna aprilie 2018.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions