Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Continuă să fie găsite droguri pe litoralul bulgăresc al Mării Negre

Published

on

Autorităţile din Bulgaria au capturat joi 25,43 kilograme de cocaină pe litoralul Mării Negre, în apropierea staţiunii Sunny Day, a anunţat vineri procuratura bulgară, într-un comunicat preluat de Xinhua și citat de Agerpres.

Drogurile erau într-o pungă legată de o vestă de salvare, la fel ca şi cele 169 de kilograme de cocaină găsite marţi, la circa 70 de km mai la nord.

Cocaina era de înaltă puritate, între 77,57% şi 90,59%. Valoarea pe piaţa neagră a cantităţii respective ar fi fost de 4,03 milioane de dolari, apreciază procurorii.

La sfârşitul lui martie, Poliţia Română a capturat peste o tonă de cocaină, găsită într-o barcă răsturnată în apropiere de Sfântu Gheorghe, iar ulterior au ajuns la ţărm mai multe pachete mai mici, cu o greutate totală de 152 de kilograme, conform unui bilanţ prezentat de DIICOT pe 8 aprilie.

Advertisement
usr

Autorităţile române şi bulgare lucrează din 5 aprilie la acest caz, în care ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a apreciat miercuri că este vorba despre o operaţiune de transfer de droguri pe mare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions