In perioada sezonului estival, s-au inregistrat numeroase plangeri (depuse sau nu la organele de control) potrivit carora turistii primesc hrana neconforma. Adica, de multe ori produsele comandate la restaurante sau la diferite terase nu erau in termen de valabilitate, fapt ce a condus la existenta a numeroase focare de infectie alimentara. După ce o terasa din Mamaia Nord a fost închisă întrucât comercializa peşte împuţit, iată că s-a lăsat şi cu alte controale. Ieri si astazi, ca urmare a sesizărilor cu privire la modalitatea de achiziţie, depozitare, prelucrare şi comercializare a peştelui şi produselor din pescuit, echipe de inspectori din cadrul DSVSA Constanţa şi din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2016 au desfăşurat acţiuni tematice de verificare şi control la un număr de 29 unităţi din zona litorală.
În urma acestor controale au fost constatate abateri de la legislaţia sanitară veterinară cu privire la manipularea, etichetarea şi depozitarea peştelui şi a produselor din pescuit, fapt pentru care au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 lei şi a fost retrasă din consumul public o cantitate de 116,5 kg şi dirijată către unităţi de neutralizare prin incinerare a produselor de origine animală.