Conecteaza-te cu noi

Actual

Copii prinși la cerșit în stațiunile de pe litoral. Vezi ce măsuri au fost luate

Published

on

Și în acest week-end au avut loc verificări în stațiunile de pe litoral pentru a identifica diferite cazuri în care copii au fost duși la cerșit.

Astfel, în intervalul orar 20.00-00.00, de vineri, 23 august și până duminică, 25 august 2019, echipele DGASPC Constanța formate dintr-un asistent social și un psiholog, în colaborare cu polițiștii și asistenții sociali din cadrul autorităților locale au verificat, din nou, stațiunile din zona de sud a litoralului, Mamaia și Satul de Vacanță.

De la sediul Poliției Costinești, au fost preluați o mamă împreună cu doi copii în vârstă de 10 și 11 ani care a fost depistată cerșind. Femeia este din Cumpăna, fapt pentru care DGASPC Constanța a deschis o anchetă socială și a legătura cu Primăria din localitate și serviciul de asistență socială care monitorizează cazul. În funcție de rezultatul verificărilor, se vor lua măsurile necesare în interesul superior al copilului.

Tot în acest final de săptămână, în Mangalia au fost depistați un băiat în vârstă de 13 ani și mama acestuia care vindeau scoici. Și acest caz a intrat în atenția DGASPC Constanța. S-a luat legătura cu Primăria Mangalia și asistenții sociali care vor monitoriza cazul.

În Satul de Vacanță, a fost depistată o minoră în vârstă de 14 ani care vindea flori. Copila este din Constanța și, în cazul ei, a fost instituită măsură de protecție într-un centru rezidențial.  Specialiștii DGASPC Constanța au deschis o anchetă și au luat legătura cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Primăriei Muncipiului Constanța.

”Verificările pe linia combaterii fenomenului cerșetoriei și a formelor de abuz asupra copiilor vor continua în weekend-ul următor. În fiecare noapte, echipele mixte formate din reprezentanții DGASPC Constanța, Poliției și asistenții sociali din cadrul primăriilor respective vor merge în teren.

Cetățenii care întâlnesc astfel de situații sunt rugați să anunțe Poliția, la numărul unic de urgență 112 sau DGASPC Constanța, apelând Telefonul Copilului 0241983, număr disponibil non-stop și gratuit.”, a precizat Oana Manoilă, PR al Direcției pentru Protecția Copilului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions