Conecteaza-te cu noi

Actual

Copiii din centrele de plasament, actori pe scena Casei de Cultură

Published

on

Două personaje fantastice îndrăgite de copii au adus Magia Crăciunului pe scena Casei de Cultură din Constanța. Harry Potter și Elsa, prințesa Regatului de Gheață au reînviat basmele și legendele de sărbători și le-au adus în fața unui public numeros. Peste 700 de spectatori i-au aplaudat la scenă deschisă pe cei care s-au transformat timp de două ore în artiști veritabili. Este vorba despre 100 de copii și tineri protejați în centrele de plasament aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța extrem de talentați care au recitat, au cântat, au dansat și au jucat în diferite scenete ce au luat viață cu ajutorul vrăjilor făcute de Harry Potter. Toate aceste „vrăji“ l-au adus pe Moș Crăciun în carne și oase!  Printre artiști s-a aflat și Denisa de aproximativ cinci ani. A jucat rolul unui fulg de nea și a dansat pe scenă alături de prietenele și colegele ei de grădiniță. Copiii și tinerii s-au pregătit intens pentru ca acest spectacol devenit o tradiție să fie impecabil și au dat dovadă că sunt adevărați profesioniști. „Vreau să îi mulțumesc domnului director și întregii conduceri a DGASPC, profesorilor, învățătorilor, educatorilor pentru munca pe care o depuneți. Vreau să vă mulțumesc pentru că, fără dumneavoastră nu am putea realiza tot ceea ce facem acum. Eu vă doresc sărbători fericite, liniște sufletească. La mulți ani și sănătate multă, copii“, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu. „Scopul acestui spectacol este acela de a încheia un an bun cu rezultate frumoase obținute atât de noi dar în special de copiii și adulții protejați în centrele DGASPC“, a declarat Petre Dinică, directorul general al DGASPC Constanța care a enumerat și câteva dintre performanțele copiilor din acest an. El a amintit și  de trupa ARCA, formată din copii din diferite centre de plasament, pregătiți de Dan Cojocaru, trupă care a participat la un festival dedicat copiilor susținut în Turcia și care a avut două spectacole la sediul Ambasadei României din Finlanda.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions