Actual
Coreea de Sud reduce programul de muncă al angajaților. Care este mișcarea Chinei
Sursa: Project-E.ro
Coreea, faimoasă datorită dedicării aproape supraomenești a unei generații care s-a sacrificat pentru a reclădi țara după războiul devastator, își schimbă strategia față de muncă. Țara asiatică reduce programul de muncă al angajaților
În 1953, sfârșitul războiului a găsit Coreea foarte săracă, cu daune materiale și morale, fără industrie și cu o lipsă profundă de leadership capabil care să conducă țara. Toate aceste lucruri erau cuplate cu o corupție endemică la toate nivelurile sistemului public.
La aproape de un deceniu de la sfârșitul războiului, Coreea era în continuare în criză profundă, cu puține semne că acesta va fi locul unde se va naște un miracol social și economic.
Miracolul s-a datorat unor decizii curajoase de care coreenii s-au ținut consecvent de atunci
Prima a fost dedicația totală față de reconstrucție, chiar dacă asta însemna că viața personală va deveni cvasi-inexistentă, iar oamenii urmau să petreacă majoritatea orelor active la muncă.
A doua a fost investiția în educație. Nu era o idee nouă, însă coreenii, în loc să vorbească despre educație, au preferat să facă și să folosească de orice spațiu, orice cadru, orice ocazie pentru a genera locuri pentru învățat. Strategia a funcționat.
În anii 60, au început să se vadă efectele prezenței americane, cuplate cu dorința coreenilor de a învăța, iar în sistem au apărut primii lideri capabili, instruiți de specialiști americani și primii antreprenori. Acești antreprenori pun de atunci bazele sistemului economic chaebol al Coreei, adică conglomeratele mari de business cunoscute peste tot pe glob, cu companii ca Samsung, LG, Ssangyong, Hyunday sau Daewoo.
Dincolo de schimbările sistemice a avut loc și o profundă transformare la nivel de societate, cu o industrializare rapidă și cuplarea la o filosofie care punea munca pe locul 1, 2 și 3 în viața oamenilor, generând un sistem profund concentrat pe muncă, pe ordine și pe respectul ierarhiei.
MIracolul s-a produs, iar restul e istorie. Însă creșterea și sacrificiul își au și ele limitele lor.
Strategia Coreei, care i-a adus o prosperitate greu de imaginat acum 50 de ani și a ajutat ca țara săracă de după război să devină una dintre cele mai puternice economii din lume, a început să lucreze împotriva acesteia.
Odată cu trecerea timpului, orele lungi petrecute din birou nu s-au schimbat, dar s-au modificat cifrele de productivitate, Coreea devenind una dintre codașele țărilor OCDE la capitolul eficiență. Aparența dedicării s-a păstrat, dar realitatea a arătat că punctul forte al sistemului a devenit o vulnerabilitate.
Dincolo de faptul că orele lungi nu se translatau în performanță, motivarea forței de muncă a început să scadă vertiginos, problemele de sănătate mentală s-au înmulțit și politicile concentrate pe corporații au avut un impact puternic și asupra demografiei, din ce în ce mai puțini tineri alegând întemeierea unor familii.
Și ca să nu fie de ajuns aceste probleme, sistemul rigid a devenit o barieră în calea reîmprospătării pieței forței de muncă, chiar dacă tinerii coreeni au beneficiat de o educație de cea mai înaltă calitate, iar aceste lucruri se reflectă astăzi în cifrele record al șomajului în cadrul tinerilor.
O intervenție a devenit inevitabilă și, în ianuarie 2021, a intrat în vigoare o lege menită să pună capăt unei tradiții îndelungate de lucru în exces: legea obligă toate firmele din peninsulă să maximizeze numărul orele de muncă la 52, față de 68, cât era în trecut.
În Coreea, legile sunt luate foarte în serios și nu numai că se fac verificări, dar se și respectă aplicarea lor, așa că schimbările vor fi mari, mai ales că CEO-ul companiilor care încalcă prevederile este pasibil la 2 ani de închisoare.
Prin comparație, China pare să betoneze sistemul de muncă 9-9-6, adică de la 9 dimineața, până la 9 seara, 6 zile pe săptămână.
Ce ne spune nouă această poveste?
Că indiferent care este succesul care ne aduce un hei-rup susținut, organizațiile și sistemele vor începe să sufere dacă efortul în plus devine regulă și nu rămâne o excepție pentru anumite perioade.
În Europa și SUA, a conduce organizația pe principiul “burning platform” în care generăm aparente crize ca să justificăm sprinturile, hei-rup-urile, orele de peste program și încălcarea regulilor a devenit uzuală. Problema este că începe să se vadă că astfel de sisteme nu funcționează pe termen lung, ba chiar pot deveni contraproductive pentru organizații.
Era revoluției industriale a trecut, însă munca oamenilor în continuare este contorizată în ore și cifre. Piața se schimbă însă.
Apar milenialii și generația X pentru care munca nu este reprezentată de salariul și statutul social care vin cu pozițiile, ci este nevoie de mai mult. Este nevoie de un vis coerent, de o poveste care să explice de ce facem ceea ce facem, însă nici aici nu mai e de ajuns varianta aspirațională prezentată de companii, ci mai degrabă se verifică cea reală, trăită de angajați.
În paralel cu asta, factorul diferențiator al companiilor nu mai este producția, ci creativitatea și inovația. Competiția nu mai este despre cine produce mai mult, mai ieftin, ci mai degrabă despre cine vine cu noua idee câștigătoare.
Iar pentru asta este nevoie de angajați motivați, odihniți, împliniți, care cred în misiunea organizației lor și care își vor succesul legat de cel al companiei.
Nu vedem o astfel de mișcare în cazul Coreei, dar vedem un prim pas în direcția potrivită și o mișcare antagonică cu concurentul apropiat, China.
Ce vom face noi?
Aceasta poate fi o discuție interesantă, una cu care noi, aflați într-o țară care preferă să preia ce i se dă, de cele mai multe ori, s-ar putea să nu ne simțim confortabili.
În contextul acesta însă, cei care fac primele mișcări au toate șansele să câștige, pe termen lung cel puțin.
