Scandal monstru între comisarul european Corina Crețu și PSD privind proiectele cu bani europeni. De data aceasta, Corina Crețu a ieșit public și a acuzat executivul de la București că este vinovat pentru că proiectele nu au avansat. Într-o intervenție la B1TV, comisarul european a vorbit despre care sunt piedicile în care implementării proiectelor ce stau la baza construirii spitalelor regionale din România.
“Având în vedere că avem nevoie de atâtea spitale de calitate, s-au negociat aceste trei spitale regionale, la momentul acela al semnări programului operațional regional exista un calendar clar ca în câteva luni să se stabilească amplasamentele, apoi designul, licitații, constucțiile. Din păcate de atunci s-au succedat 5 guverne, s-au schimbat priorități, a exista o lipsă de coordonare, proceduri administrative greoaie, care au dus la aceste întârzieri. Deci întârzierile nu sunt de acum. Pentru a putea demara cele trei proiecte, în primul rând, Comisia trebuie să primească solicitări de finanțare. Până acum, autoritățile române nu au transmis Comisiei o astfel de aplicați. Din câte știu, într-o ședință de guvern, s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru spitalul din Iași, dar cererea de finanțare nu a fost depusă la comisie, deci au fost întârzieri cumulate”, a arătat Corina Crețu, într-o intervenție telefonică pentru B1TV.
Aceasta a susținut că Bruxellesul a avut toată disponibilitatea să majore suma alocată pentru construcția spitalelor, dar Guvernul român nu a făcut nicio solicitare pentru a încerca deblocarea proiectelor.
“Noi la Comisia Europeană nu considerăm că este o problemă de bani. Astăzi am răspuns la întrebarea privind precizăriile doamnei prim-ministru. M-am consultat cu colegii mei de la Comisia Europeană și mâine director general Regio se va întâlni cu doamna ministră a Fondurilor Europene și va reitera disponibilitatea noastră de a examina orice propunere de modificare a programelor. Mandatul meu se termină într-o săptămână, de aceea mă simt datoare să arăt că am făcut tot ce am putut și am fost un sprijin necondiționat pentru România și români și pentru orice Guvern. Am fost deschisă să discută orice variantă care ar putea duce la accelerarea construcției, doar că nu am primit niciodată nicio solicitare de suplimentare a acestei sume. Deci dacă considerăm că e prioritatea zero, sincer, nu înțeleg această negativitate, acest refuz de a explora posibilitatea suplimentării sumei pentru actuala perioadă pentru a începe construcția”, a susținut Corina Crețu.
În replică, Sorina Pintea a intervenit și a arătat că, într-o video-conferință, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că nu se pot aloca mai mult de 150 de milioane de euro în acest exercițiu bugetar.
“În urmă cu 3 săptămâni la sediul Ministerului Sănătății a fost organizată o video-conferință cu cei de la Comisia Europeană, DIGI REGIO, cu toți oficialii, în care noi am fost luați la rost spunând că nu am adus suficiente garanției Comisiei pentru a ne putea fi aprobată construcția acelor spitale. Cred că doamna Crețu nu a discutat cu subalternii dânsei, dar erau foarte fermi, mai mult de 150 de milioane euro alocați încă din 2014 nu ne vor fi acordați pe actualul exercițiu. Există înregistrări, poate trebuie să le facem publice”, a afirmat Sorina Pintea, într-o intervenție telefonică pentru B1TV.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta