Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Costin Răsăuțeanu: „Administrația Chițac dă dovadă de cinism și haos programat“

Published

on

Cu toate că au fost retrase de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța, aprobarea proiectelor ce vizează majorarea gigacaloriei pare să fie inevitabilă. În fața unui sezon rece care se anunță a fi greu din cauza majorărilor la energie, liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, spune că șocul financiar pentru populație va fi uriaș. De aceea, spune social-democratul, stabilirea prețului local al energiei termice precum și prețul local pentru consumatorul casnic trebuie să se aprobe pe toata perioada sezonului rece, nu doar pe două luni din iarnă.

„Administrația Chițac dă dovadă de cinism și haos programat atunci când vine vorba de interesul constănțenilor. Prețurile la energie trebuie să fie plafonate, nu majorate. Aceasta este prioritatea PSD. Este inadmisibil ca în această perioadă în care prețurile la energie au luat-o razna, să propui majorări de prețuri la Gigacalorie. Constănțenii nu trebuie sa plătească efectele proastei guvernări de dreapta!

E important să gândim împreună soluții de sprijin real în astfel de momente critice. Într-adevăr, Constanța  are nevoie de un sistem modernizat de termoficare. Am început acest proces din 2019.  Însă, nu trebuie să acceptam ideea că incompetența sau lipsa de soluții trebuie să fie pusă pe umerii constănțenilor. Exclus așa ceva! Din păcate, această majorare nu cred că se va opri aici. Stabilirea prețului local al energiei termice precum și prețul local pentru consumatorul casnic trebuie să se aprobe pe toata perioada sezonului rece, nu doar pe două luni din iarnă.

Asta arată că actuala administrație ne pregătește surpriza ca în lunile ianuarie, februarie, martie 2022 constănțenii să plătească o Gigacalorie mai mare decât cea de 325 de lei propusă astăzi. Vor condamna peste 50.000 de familii la o iarnă cruntă. Grupul PSD va vota împotriva majorării prețului gigacaloriei și se va opune oricărei propuneri de majorare nejustificate temeinic.“, a declarat Răsăuțeanu pentru Ordinea.ro.

Advertisement
usr

În ședința CLM era  prevăzut un proiect de hotărâre prin care prețul local al energiei termice furnizată de către Societatea Termoficare Constanța SRL a fost dublat. Prețul gigacaloriei a fost majorat de la 598 de lei la 1.034,78 de lei. Primăria spune că „prețul creste influențat de costul materiei prime și al pierderilor.“. Noul tarif este în vigoare începând cu data de 01.09.2021. Tot în ședința de azi, a fost majorat și prețul gigacaloriei pe care îl suportă populația. Este vorba de o crește de la 250 la 325 de lei. Diferența de la 350 de lei la 1.034 va fi subvenționată de Primărie, adică tot din banii cetățenilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions