Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

COVID-19: 46 de persoane, internate în Spitalul de Boli Infecţioase. 24 sunt din judeţul Constanţa

Published

on

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 269 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 16 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 256 de pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița). În acest moment, mai sunt 46 de persoane internate, dintre care 24 din județul Constanța și 22 din județele Tulcea și Ialomița.

“Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.”, precizează Biroul de presă al Prefecturii Constanţa.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 114 persoane, care ocupă 5% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.934 de persoane în izolare la domiciliu.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

Advertisement
usr

În cursul zilei de ieri, 23 mai a.c., peste 700 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. Obiectivul principal al misiunilor întreprinse este acela de a spori siguranța cetățenilor în noul context.

Odată cu trecerea în starea de alertă pe teritoriul României, forțele de ordine acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

“Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.”, precizează Biroul de presă al Prefecturii Constanţa.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions