Aproximativ 1000 de camioane așteaptă să treacă de punctul de frontieră de la Kapikule (Turcia), pentru a intra în Bulgaria. Cozile sunt de peste 35 km, informează portalul polsatnews.pl.
Șoferii așteaptă de vineri să treacă frontiera, multi dintre aceștia transportând bunuri perisabile a căror calitate este afectată semnificativ de aceasta întârziere.
Principalul motiv pare a-l constitui noul sistem introdus recent de autoritățile bulgare care încă nu funcționează integral. Sistemul de scanare cu raze X este de asemenea defect iar ofițerii vamali bulgari refuză să accepte intrarea în țară a camioanelor în lipsa unei scanări complete.
Potrivit ziarelor turceşti, cozile la frontiera cu Bulgaria s-au format încă de la începutul săptămânii. Din câte se pare, finalizarea tranzacţiei cu noul sistem de la vamă ridică probleme. Șoferii de camioane, dintre care unii așteptau la coadă de mai bine de 72 de ore, cer autorităților să găsească o soluție pentru rezolvarea acestei situații.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta