Ca urmare a ridicării restricţiilor de circulaţie pe teritoriul Ungariei şi reluarii traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.
În primele 10 ore de la ridicarea restrictiilor, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judetelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.000 de automarfare, din care aproximativ 3.100 pe sensul de ieşire din ţară.
Mentionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.
Polițiștii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile ungare, sens în care se ține permanent legătura cu acestea în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nadlac II sunt deschise şase fluxuri de control, la P.T.F. Bors trei, iar la P.T.F. Nadlac şi Vărşand câte două fluxuri.
Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de asteptare.
Recomandări:
Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Potrivit News.ro, mii de camioane au ajuns la frontiera cu Ungaria pentru a intra în Spaţiul Schengen, după trei zile de interdicţie în ţara vecină pentru transportul de mare tonaj, astfel că s-au format coloane fără precedent după 1990.
Acestea au lungimi record după 1990, respectiv peste 23 de kilometri pe autostradă, înainte de Vama Nădlac II, şi peste 20 de kilometri pe DN 79A, înainte de Vărşand, şoferii aşteptând până la 13 ore pentru a putea ieşi din ţară. În al doilea caz, pe drumul naţional se circulă pe o singură bandă în ambele sensuri, din cauză că una este blocată de TIR-uri.