Conecteaza-te cu noi

Politica

Cristian Diaconescu, noul președinte al PMP, și-a anunțat candidatura la Președinția României

Published

on

Cristian Diaconescu a fost ales, duminică, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, moţiunea sa, ”România respectată”, fiind votată de către 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online, cu participarea fizică a liderilor formaţiunii la Sinaia. El a transmis, la prezentarea moţiunii sale, că delegaţii PMP nu s-au reunit la congres pentru a ieşi ”la tarabă pentru un alt partid politic”. Cristian Diaconescu a fost singurul care a participat cu o moţiune la congresul PMP. El le-a solicitat membrilor de partid să nu îi ceară ”elemente de disociere de Eugen Tomac”, fostul preşedinte al formaţiunii care a demisionat după ce PMP nu a mai intrat în Parlament, după alegerile din decembrie anul trecut. Acesta şi-a exprimat intenţia de a semna parteneriate cu partide conservatoare europene şi a vorbit şi despre modul în care arată acum scena politică românească. Diaconescu și-a anunțat intenția de a candida la Președinția României în 2024.

Delegaţii au votat de asemenea pentru renunţarea la fuziunea dintre PMP şi UNPR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions