Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Crușoveanu (PNL): „Țuțuianu a lăsat primăriile fără bani, pentru a doua oară într-o săptămână“

Published

on

Alocările bugetare către primării de către Consiliului Județean Constanța au reaprins scandalul politic între PSD și PNL. Liberalii l-au acuzat, astăzi, pe președintele CJC, Horia Țuțuianu, că modul de împărțire a banilor proveniți din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2020 au fost făcute discreționar. Drept urmare, consilierii PNL au venit în ședința CJC de azi cu propria lor variantă. A urmat apoi un schimb lung de replici și acuze, întrerupte doar de o pauza, după care iarăși acuze și replici. Într-un final, inițiatorul proiectelor, Horia Țuțuianu și-a retras proiectele de pe ordinea de zi.

Consilierul județean al PNL Marian Crușoveanu l-a acuzat pe Horia Țuțuianu că, prin gestul său de amâna alocările bugetare, șeful Consiliului a lăsat primăriile din județ fără bani pentru a doua oară consecutiv în numai o săptămână. Crușoveanu afirmă că Țuțuianu nu a avut niciun argument legal sau procedural atunci când a retras proiectele, ci doar a fost mânat, spune liberalul, doar de teama că a pierdut majoritatea în Consiliul Județean. Marian Crușoveanu a afirmat că mai simplu era ca amenamentele lor la proiectele privind alocările bugetare să fie discutate azi și supuse la vot imediat, astfel încânt împărțirea banilor să se facă imediat.

Președintele liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă, a declarat că „este timpul să terminăm cu jupânii din administrație.“

„Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a oprit, într-un mod abuziv și ilegal, ședința de astăzi. Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, va fi obligat să explice și oamenilor legii despre acest abuz. Să nu uităm că fostul său șef este astăzi în spatele gratiilor pentru o faptă similară, adică abuz în serviciu. Este bine ca domnul de la Consiliul Județean să înțeleagă că fondurile institutiei sunt un sprijin esențial pentru multe din primăriile din județul Constanța, care au făcut față cu greu în perioada pandemiei. La Constanța, unii s-au obișnuit să joace rolul unor jupâni, iar banii publici să fie un fel de portofel al lor pentru cumpărare de funcții. Este timpul să tăiem acest comportament discreționar al acestor oameni care, în loc să facă administrație, sunt interesați mai mult de scaunul lor și, în loc să vină în sprijinul primăriilor din județ, fac, mai degrabă, calcule politice. Aceste calcule politice mărunte înseamnă blocaj, pierdere de finanțări și, mai ales, condamnarea unor oameni nevinovați din județul Constanța, de către președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu. Este timpul ca acestor oameni lacomi din PSD să le arătăm că viitorul acestui județ este mai important decât scaunul lor. Respectul față de cetățeni și de banii publici ar trebui să fie o îndatorire pentru oricine ar fi președinte al CJ. Jocul mârșav practicat de domnii de la PSD ar trebui să ia sfârșit, pentru că asta arată că, electoral, șansele lor tind spre un procentaj cu cifra 1 în față. Este timpul să oprim aceste abuzuri care, preț de două decenii, au întors județul nostru în Evul Mediu. Primăriile din Județul Constanța riscă să rămână fără finanțare, din cauza Consiliului Județean și a președintelui Consiliului Județean, în persoana domnului Țuțuianu. Pe această cale, aș vrea să reamintesc tuturor celor din Consiliul Județean că acordarea finanțărilor către primării nu este facultativă și nici discreționară.“, a declarat Huțucă.

Advertisement
usr

Sumele provenite din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2020

Varianta PNL

23-August 1,526,254 de lei

Adamclisi 300,000 de lei

Agigea 25,000 de lei

Advertisement
usr

Albesti 500,000 de lei

Aliman 300,000 de lei

Amzacea 264,878 de lei

Baneasa 264,878 de lei

Baraganu 264,878 de lei

Advertisement
usr

Castelu 1,000,000 de lei

Cerchezu 264,878

Cernavoda 400,000 de lei

Chirnogeni 264,878 de lei

Ciobanu 264,878 de lei

Advertisement
usr

Ciocarlia 264,878 de lei

Cobadin 300,000 de lei

Cogealac 312,980 de lei

Comana 264,878 de lei

Constanta 2,000,000 de lei

Advertisement
usr

Corbu 300,000 de lei

Costinesti 526,254 de lei

Crucea 600,707 de lei

Cumpana 25,026 de lei

Cuza Voda 300,000 de lei

Advertisement
usr

Deleni 264,878 de lei

Dobromir 264,878 de lei

Dumbraveni 264,878 de lei

Eforie 500,000 de lei

Fantanele 300,000 de lei

Advertisement
usr

Garliciu 264,878 de lei

Ghindaresti 400,000 de lei

Gradina 600,707 de lei

Harsova 1,000,000 de lei

Horia 264,878 de lei

Advertisement
usr

Independenta 300,000 de lei

Ion Corvin 264,878 de lei

Istria 300,000 de lei

Limanu 25,000 de lei

Lipnita 264,878 de lei 39

Advertisement
usr

Lumina 300,000 de lei

Mangalia 300,000 de lei

Medgidia 500,000 de lei

Mereni 25,000 de lei

Mihai Viteazu 300,000 de lei

Advertisement
usr

Mihail Kogalniceanu 700,000 de lei

Murfatlar 264,878 de lei

Mircea Voda 264,878 de lei

Navodari 264,878 de lei

Negru Voda 300,000 de lei

Advertisement
usr

Nicolae Balcescu 25,000 de lei

Oltina 300,000 de lei

Ostrov 600,707 de lei

Ovidiu 450,000 de lei

Pantelimon 300,000.00

Advertisement
usr

Pecineaga 25,000 de lei

Pestera 264,878 de lei

Poarta Alba 600,000 de lei

Rasova 600,707 de lei

Saraiu 264,878 de lei

Advertisement
usr

Sacele 300,000 de lei

Saligny 264,878 de lei

Seimeni 264,878 de lei

Silistea 25,000 de lei

Targusor 300,000 de lei

Advertisement
usr

Techirghiol 700,000 de lei

Topalu 300,000 de lei

Tortoman 264,878 de lei

Topraisar 264,878 de lei

Tuzla 264,878 de lei

Advertisement
usr

Valu lui Traian 1,300,000 de lei

Vulturu 600,707.20

TOTAL  JUDET CONSTANTA 27,316,000 de lei

Varianta propusă de conducerea CJC

CONSTANȚA 2.000.000 de lei

Advertisement
usr

MANGALIA 100.000 de lei

MEDGIDIA 100.000 de lei

MURFATLAR 550.000

CERNAVODĂ 400.000 de lei

EFORIE 200.000 de lei

Advertisement
usr

HÂRŞOVA 300.000 de lei

NĂVODARI 1.000.000 de lei

NEGRU VODĂ 300.000 de lei

OVIDIU 450.000 de lei

TECHIRGHIOL 600.000 de lei

Advertisement
usr

23 AUGUST 500.000 de lei

ADAMCLISI 200.000 de lei

AGIGEA 500.000 de lei

ALBEŞTI 250.000 de lei

ALIMAN 150.000 de lei

Advertisement
usr

AMZACEA 250.000 de lei

BẢNEASA 400.000 de lei

BĂRĂGANU 400.000 de lei

CASTELU 1.000.000 de lei

CERCHEZU 350.000 de lei

Advertisement
usr

CHIRNOGENI 400.000 de lei

CIOBANU 500.000 de lei

COBANU 500.000 de lei

CIOCARLIA 400.000 de lei

COBADIN 150.000 de lei

Advertisement
usr

COGEALAC 400.000 de lei

COMANA 150.000 de lei

CORBU 150.000 de lei

COSTINEȘTI 150.000 de lei

CRUCEA 350.000 de lei

Advertisement
usr

CUMPANA 650.000 de lei

CUZA VODĂ 200.000 de lei

DELENI 450.000 de lei

DOBROMIR 350.000 de lei

DUMBRĂVENI 400.000 de lei

Advertisement
usr

LIPNIȚA 300.000 de lei

LUMINA 150.000 de lei

MIHAIL KOGALNICEANU 600.000 de lei

MIHAI VITEAZU 150.000 de lei

MIRCEA VODA 400.000 de lei

Advertisement
usr

MERENI 466.000 de lei

NICOLAE BẶLCESCU 450.000 de lei

OLTINA 150.000 de lei

OSTROV 400.000 de lei

PANTELIMON 200.000 de lei

Advertisement
usr

PECINEAGA 500.000 de lei

PEŞTERA 350.000 de lei

POARTA ALBĂ 200.000 de lei

RASOVA 200.000 de lei

SẮCELE 200.000 de lei

Advertisement
usr

SALIGNY 450.000 de lei

SARAIU 500.000 de lei

SEIMENI 300.000 de lei

SILIŞTEA 350.000 de lei

TÂRGUŞOR 150.000 de lei

Advertisement
usr

TOPALU 150.000 de lei

TOPRAISAR 400.000 de lei

TORTOMAN 350.000 de lei

TUZLA 450.000 de lei

VALU LLUI TRAIAN 1.300.000 de lei

Advertisement
usr

VULTURU 400.000 de lei

TOTAL JUDET 27.316.000 de lei

Sumele defalcate din T.V.A. pe anul 2020

Varianta PNL

23-August 462,621 de lei

Advertisement
usr

Adamclisi 462,621 de lei

Aliman 462,621 de lei

Amzacea 200,001 de lei

Baneasa 200,001 de lei

Baraganu 200,001 de lei

Advertisement
usr

Castelu 599,025 de lei

Cerchezu 200,001 de lei

Chirnogeni 200,001 de lei

Ciocarlia 200,001 de lei

Cobadin 462,621 de lei

Advertisement
usr

Deleni 200,000 de lei

Ghindaresti 750,000 de lei

Lipnita 200,000 de lei

Mihail Kogalniceanu 462,621 de lei

Negru Voda 462,621 de lei

Advertisement
usr

Oltina 462,621 de lei

Pestera 200,001 de lei

Poarta Alba 462,621 de lei

Targusor 500,000 de lei

RAJDP CONSTANTA 8,716,000 de lei

Advertisement
usr

Varianta conducerii CJC

Albești 250.000 de lei

Amzacea 500.000 de lei

Băneasa 500.000 de lei

Băraganu 350.000 de lei

Advertisement
usr

Cerchezu 500.000 de lei

Chirnogeni 450.000 de lei

Ciocarlia 400.000 de lei

Deleni 300.000 de lei

Ghindărești 750.000 de lei

Advertisement
usr

Limanu 1.100.000 de lei

Lipnita 500.000 de lei

Pantelimon 300.000 de lei

Peștera 500.000 de lei

Târgușor 500.000 de lei

Advertisement
usr

Topalu 450.000 de lei

RAJDP 8.716.000 de lei drumuri județene

Total: 16.066.000 de lei.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions