Exclusiv
Cum a ajuns primarul din Agigea sărac lipit pământului. Ce s-a întâmplat cu averea lui fabuloasă
Published
3 ani agoon
În ultimul său interviu acordat unei publicații locale, primarul comunei Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, declara senin că nu are niciun fel de avere. Nu are casă, nu are mașină, nu are bani, exact așa cum reiese din declarația sa de avere. Totuși, primarul a dezvăluit că a cedat bunurile copiilor săi cu mulți ani în urmă, așa cum ar face orice părinte iubitor. În realitate, Cîrjaliu i-a făcut cadou uneia dintre fiicele sale și un teren din proprietatea comunei Agigea. Tranzacția s-a încheiat chiar într-o dată de 1 iunie, de ziua copiilor. Că doar nu era să-și lase copilul fără cadou!
Înainte să fie primar, Maricel cumpărase proprietăți de 1.200.000 de euro
Date oficiale despre averea fabuloasă acumulată de primarul din Agigea apar într-un referat al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Constanța, întocmit pe 31 martie 2015 într-un dosar penal.
În documentul Poliției se arăta că, în perioada 2006 – 2007, Maricel Cîrjaliu împreună cu soția sa au cumpărat bunuri imobile în Constanța, Agigea și Horia în valoare de 1,2 milioane de euro.
Tranzacții în familie
Tot în 2006, soții Cîrjaliu au vândut un teren și o casă din Agigea către SC Scan SRL (firmă în care era asociat Cristian Maricel Cîrjaliu) cu 100.000 de euro.
În 2014, firma Scan SRL a vândut același teren către cumnata primarului Cîrjaliu cu 190.291 de lei, ceea ce însemna mai puțin de jumătate din valoarea inițială. În 2007, soții Cîrjaliu au mai cumpărat un tern și niște hale în Constanța, pe bulevardul Mamaia nr. 284, cu 80.000 de euro. În 2010, cei doi au divorțat. Prin partaj, bunul imobil a intrat în proprietatea fostei soții a primarului, care a decis să îl doneze, în cote egale, către fiica sa și către fiul lui Cristian Darie, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. Mai departe, fiul fostului vice și-a vândut parte cu 270.000 de lei către fiica lui Cîrjaliu, care a devenit astfel unic proprietar al întregului imobil. În 2014, aceasta din urmă a vândut terenul și halele din Constanța cu doar 180.000 de lei către bunicul ei, Vasile Cîrjaliu.
Sesizarea de spălare de bani
Aceste tranzacții, subevaluate și fără scop economic, i-au determinat pe polițiști să sesizeze Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Un argument suplimentar a fost acela că, potrivit declarațiilor de avere din 2008 și 2009, Maricel Cîrjaliu ar fi acordat împrumuturi personale firmelor sale de 714.350 de… monedă neprecizată. Însă această sumă, în lei sau în euro, depășea valoarea veniturilor sale licite, coroborate cu tranzacțiile imobiliare derulate.
În funcții publice, la mulgătorie
Maricel Cîrjaliu a fost asociat în diverse afaceri private cu Cristian Darie, încă din anii 90. Ambii au ajuns în politică în anul 2008, unul primar la Agigea, celălalt vicepreședinte la Consiliul Județean. În acest context, conform referatului Poliției, în perioada 2009-2014, Regia de Drumuri a Consiliului Județean și-a făcut aprovizionări substanțiale, în valoare de 4.080.854 de lei, de la Crisbo Service SRL, firmă deținută de cumnata primarului Cîrjaliu.
Un alt amănunt extrem de interesant reținut în referatul Poliției era acela că la Crisbo Service era încadrată ca director economic Elisabeta Magdalena Andrei. Această persoană se ocupa concomitent și de contabilitatea firmelor controlate de familiile Darie și Cîrjaliu. Organul de poliție opina că angajata Elisabeta Magdalena Andrei a fost o simplă interpusă a primarului într-o altă afacere de răsunet. Este vorba de Reprut Reparații Rutiere SRL, în care contabila deținea pe numele ei 50% din părțile sociale și funcția de administrator. În perioada 2010 – 2013, Reprut Reparații Rutiere SRL a contribuit esențial la derularea unui contract dintre Primăria Agigea și Urbis Rep SRL, în valoare de 800.000 de lei. O parte din banii încasați de Urbis Rep de la Primărie au ajuns mai apoi în conturile firmei contabilei lui Maricel. De asemenea, Reprut a livrat în mod direct bunuri și servicii către Agigeaserv Util (firma Primăriei), în perioada 2012-2013, în valoare de 25.000 de lei.
Luare de mită prin terenuri donate
Pe 18 septembrie 2008, primarul Cîrjaliu a emis un certificat de urbanism către o familie care deținea în localitate un teren de 15.000 mp, în vederea dezmembrării în 23 de loturi mai mici. Pe 9 decembrie 2008, beneficiarul actelor administrative emise de Primărie s-a dus la notariat cu fratele primarului, Bogdan Cîrjaliu, donând către acesta un lot de 500 de metri pătrați. Pe 10 iunie 2009, pleașca s-a repetat și fratele primarului a mai primit încă un lot de 500 mp și tot cu titlul de donație. Organul de poliție opina că cele două donații ar fi indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită.
Suveici imobiliare pe numele contabilei
Despre contabila lui Cîrjaliu, organul de poliție mai arăta că a fost implicată în diverse tranzacții imobiliare, prin care mai multe terenuri au fost scoase din patrimoniul comunei Agigea, ajungând în cele din urmă în proprietatea rudelor primarului Cîrjaliu. Aici, în documentul Poliției este amintit un schimb de terenuri, din 28 noiembrie 2011, prin care contabila a oferit un teren arabil de 6.400 mp și a primit în schimb de la Primărie 6 loturi intravilane de 7.529 mp, fără să achite vreo diferență de preț. Ulterior, terenurile primite de la Primărie, aflate în cele mai bune zone ale localității, inclusiv pe buza falezei, au ajuns în proprietatea familiei primarului și apropiaților acestuia.
Despre aceste tranzacții, Ordinea.Ro a publicat două anchete detaliate, pe care le puteți citi AICI și AICI.
Retrocedări… cu beneficiu contabil
Și afacerile imobiliare nu se opresc aici, familia Cîrjaliu ajungând să intre în posesia unor terenuri ce au făcut obiectul unor retrocedări, pe baza propunerilor înaintate de Comisia Locală de fond funciar Agigea, structură condusă chiar de primarul Cîrjaliu.
În primul rând, este vorba de o retrocedare din anul 2009, prin care unui cetățean i s-a atribuit o suprafață de 20.010 mp pe raza comunei Agigea. La câteva luni de la punerea în posesie, acesta a vândut întregul teren cu 25.000 de lei către contabila lui Cîrjaliu, Elisabeta Magdalena Andrei. Ea a dezmembrat terenul în două loturi egale, de câte 10.005 mp. Ulterior, un lot a ajuns la Reprut Reparații Rutiere SRL, iar celălalt la Scan SRL, firmă deținută de fratele primarului.
Afaceri imobiliare între două cumnate
În septembrie 2012, un alt cetățean a obținut retrocedarea unui teren agricol de 3 hectare pe raza localității Agigea. În martie 2013, acesta a vândut întreaga suprafață cu 8.000 de lei către Alexandra Mioara Vaidahazan, cumnata lui Claudiu Revei, patronul Revcad SRL, firma care s-a ocupat și încă se ocupă de cadastrarea terenurilor din Agigea. La trei luni distanță, pe 17 iunie 2013, cumnata cadastristului a dezmembrat terenul în 23 de loturi. Din iulie 2012 până în martie 2014, aceasta a vândut 21 din cele 23 de loturi către Cristiana Cîrjaliu, cumnata primarului, cu numai 25.000 de lei. Cumnații celor două doamne implicate în aceste tranzacții, adică Maricel Cîrjaliu și Claudiu Revei, aveau și au o legătură foarte strânsă.
Vânzări interesate de terenuri. Bunurile ajung la familia primarului
Pe 27 septembrie 2013, Primăria lui Cîrjaliu a vândut un teren de 213 mp către un simplu angajat de la Reprut Reparații Rutiere. Acesta a plătit bunul cu 9.570 de euro. Însă la câteva săptămâni distanță, mai exact pe 18 octombrie 2013, angajatul a vândut terenul în pierdere, cu numai 10.000 de lei… fix către cumnata primarului Cîrjaliu. E limpede – spunem noi – că angajatul a fost o simplă săgeată, utilizată în această schemă de sifonare a unui bun din patrimoniul comunei în proprietatea familiei primarului.
Un schimb pe care fratele primarului nu-l putea face pe numele lui
Același angajat pomenit în paragraful anterior a cumpărat de la Bogdan Cîrjaliu un teren extravilan arabil de 2.000 mp, pe data de 31 mai 2011, cu 32.800 de lei. În 2012, el a dezmembrat terenul în 6 loturi mai mici. Un lot de 467 mp, care era cadastrat ca alee de acces aflată în intravilan agricol, a făcut obiectul unui schimb de terenuri cu Primăria Agigea. Autoritatea condusă de Maricel i-a predat în loc un teren intravilan, deplin construibil, aflat la intersecția străzilor George Enescu și Violetelor. După acest aranjament, angajatul a vândut terenul ”premium” primit de la Primărie către Cristiana Cîrjaliu, soția lui Bogdan Cîrjaliu și cumnata primarului, cu 30.000 de lei.
Un cadou de ziua copilului
În sfârșit, în cadrul anchetei s-a mai reliefat că Sorina Cîrjaliu, fiica primarului din Agigea, a cumpărat 300 mp de teren intravilan, de la Primăria condusă de tatăl ei, pe strada Mălinului din localitate. Vânzarea s-a făcut de ziua copiilor, pe 1 iunie 2012, prin negociere directă, la valoarea de 18,60 euro/mp. Însă o expertiză atesta o valoare de 60 de euro/mp, ceea ce însemna de peste 4 ori mai mult. Diferența de preț a fost ca un cadou, de ziua când părinții îi surprind pe cei mici cu afecțiunea lor.
Precizăm că toate datele prezentate mai sus au făcut parte dintr-o anchetă oficială Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Constanța. La un moment dat, ofițerul de poliție care a făcut acest inventar al averii și combinațiilor a fost retras din dosar. Lucrarea penală a ajuns pe mâna unui subofițer, care a propus clasarea. Afacerea schimburilor de terenuri evocată mai sus a fost reinvestigată in rem, în dosarul 8578/P/2021 al PJ Constanța. Dosarul a fost clasat recent, la propunerea Poliției Judiciare, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.
Trebuie să mai amintim că primarul din Agigea are calitatea de inculpat într-un dosar penal de răsunet, fiind acuzat că a furat un teren prin inventariere, pe malul mării, vânzându-l mai apoi către o firmă deținută acum de familia sa. Intuiția ne spune că primarul a devenit sărac lipit pământului, cedând toată averea sa către familie, nu atât din dragostea părintească pe care o evocă acum, cât din teama că va răspunde penal.
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.