Născut în Mangalia, Alexandru Căutiș va candida pe listele PSD Constanța, pe o poziție eligibilă, după cum ne-au confirmat mai mulți lideri ai formațiunii politice. El s-a înscris de câteva zile în partid, spre marea surpriză a multora, care nu au pregetat să posteze diferite comentarii pe facebook. De fapt, tot acolo și-a anunțat și Căutiș participarea, prin următorul text: ”Dragi prieteni de pe Facebook, aşa cum poate aţi aflat pe surse am ocazia să candidez la parlamentare la Constanţa, din partea PSD. Eu m-am dus şi am solicitat acest lucru lui Felix Stroe, nu invers. Am suficientă minte cât să fi intuit chiar de la luarea deciziei mele că prima tentaţie a celor care află această ştire este să mă ponegrească. Dar sper ca o bună parte dintre ei să aibă răbdarea, curiozitatea şi, scuzaţi, inteligenţa de a aştepta şi explicaţiile mele. Văd că sunt şocaţi mai ales unii care spun că aveau încredere în mine că sunt într-un anume fel. Încrederea, ca şi iubirea, ar trebui să se întreţină de la sine chiar în momente în care par puse în pericol, ca să fie cu adevărat demne de numele “încredere” sau “iubire”. Poate că oi avea şi eu ceva de spus cu gestul meu, poate că am eu însumi mai multă încredere în mine decât aveţi voi în mine şi chiar sper să nu mă dezamăgesc. Poate că mă şi iubesc eu însumi pe mine (scuzaţi pleonasmul). Vreţi să mă îndoiesc de mine doar fiindcă voi vă îndoiţi brusc de mine? Vreţi să mă urăsc doar fiindcă voi mă urâţi brusc? Nu vă cer să mai credeţi în mine sau să mă iubiţi în continuare. Vă rog însă să mă lăsaţi să-mi dau eu mie o şansă să mai cred în mine, în cel care cred că sunt, în cel care vreau să fiu, pentru mine. Nu candidez pentru nimeni altcineva decât pentru mine. Eu cu mine mă voi lupta mai tare în noua postură decât cu oricare pesedist, penelist, pepizdamăsist. Sper să nu-mi fie silă de mine la final. Nu mă detestaţi că mă pun la încercare astfel. Eu voi pierde mult mai mult decât voi dacă încercarea mea este un eşec.”, a postat pe pagina sa de facebook, Alexandru Căutiș.
Postările au început să curgă de la prima oră a dimineții
Cei care au avut de-a face, de-a lungul timpului, cu politica și cu politicienii știu foarte bine că tangențele lui Căutiș cu viața politică de la malul mării are rădăcini ceva mai vechi. Înainte de campania electorală pentru alegerile locale, el a reușit să stea de vorbă cu președintele organizației locale a PSD, Felix Stroe, pentru un apropiat al său de la Mangalia, Ozghiun Menabit. Între timp, acesta a devenit consilier local. De atunci, relația dintre Căutiș și Stroe a devenit mai apropiată. Și iată că acum, jurnalistul de la revista Kamikaze își anunță candidatura. Ce-i drept, mai este mult până la alegeri, așa că nici o schimbare de poziție nu poate fi deocamdată exclusă. Pagina de facebook a lui Căutiș s-a umplut în ultimele ore de mesaje pro sau contra deciziei sale. Dar el a și răspuns acestor mesaje. Iată câteva dintre ele: Adam Ana: ”Iar am crezut în tine și chiar continui SĂ CRED. Sper că avem același motive pentru a crede în tine. Dacă ai fi un trădător ce s-ar întâmpa? O mică creștere a votanților din Constanta pt psd, câteva înjurături tari împotriva ta, multă durere pe care o vei strânge în suflet când vei vedea că urmările gestului tău nu vor fi cele așteptate. Vreau să cred că ȘII ce presupune alegerea aceasta.s.a. Să poți privi mai departe în ochii tăi și ai copiilor tăi. Să nu ne lași prea mult timp să așteptăm să cunoaștem ce te-a determinat să faci acest gest, ce pare acum disperat, dar care ar putea fi genial, dacă gândești ceea ce am gândit și eu în clipa când ți-am aflat hotărârea. ALEX, păcatul împotriva încrederii e un păcat de moarte, să nu se întâmple să-l faci. CRED în tine!” Acestui mesaj, Alexandru Căutiș îi răspunde scurt și la obiect: ”Păi eu vă cer un lucru elementar: răbdare!”. Un alt prieten de pe facebook îi scrie că ”Dai o gură de oxigen acestor nevertebrate troglodite..”, iar el răspunde ”Și constănțernilor o șansă. Asta nu contează, nu?”. Pe aceeași pagină am găsit și comentarii desuete, pe care nu ne permitem să le postăm.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta