În cadrul negocierilor dintre PSD-PNL-USR-UDMR și Minoritățile Naționale s-au stabilit o serie de reguli și limite în care va funcționa coaliția de guvernare. Liderii au stabilit numărul de ministere pentru fiecare partid în parte și vom avea parte de un Guvern cu 16 ministere.
Conform surselor noastre, în viitorul Guvern, împărțirea va arăta în felul următor:
– PSD va avea 7 ministere
– PNL va avea 4 ministere
– USR 3 ministere
– UDMR va avea 2 ministere
Vor exista 3 funcții de vicepremier și fiecare se va ocupa de un anumit portofoliu.
Reducerea ministerelor va avea loc prin comasare. Astfel, Ministerul Familiei va fi înghițit de Ministerul Muncii, iar Ministerul Economiei va înghiți Ministerul Energiei.
De asemenea, va avea loc o reducere drastică a secretarilor de stat, funcțiile urmând a fi reduse în mai multe ministere.
Regulile pentru a funcționa coaliția
Linia roșie impusă pentru funcționarea coaliției de guvernare este ca niciun lider de partid să nu fie candidatul la prezidențiale. Astfel, se va căuta un prezidențiabil din afara partidelor pro europene, cel mai probabil un independent politic.
”Coaliția rămâne doar dacă niciun lider de partid nu va fi candidat la alegerile prezidențiale și doar dacă există un candidat comun.”, ne-a precizat unul dintre liderii coaliției.
O a doua regulă este aceea că s-a renunțat la sistemul rotativei, iar premierul va rămâne atâta timp cât va funcționa coaliția de guvernare.