Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Cum își motivează liberalii votul dat pentru Regulamentul parcărilor propus de Chițac

Published

on

Liberalii constănțeni au trimis un comunicat prin care explică de vor vota ultima formă de regulament al parcărilor propus de primarul Chițac și care sunt avantajele unei astfel reglementări.

„Regulamentul parcărilor în municipiul Constanța, în forma actuală, își dovedește utilitatea și importanța pentru orașul nostru. Cu sprijinul constănțenilor, dar și al specialiștilor, Regulamentul parcărilor a fost realizat astfel încât să ofere un cadru corect pentru deținătorii de autovehicule din municipiul Constanța, să încurajeze deplasarea constănțenilor cu mijloace de transport alternative și cu mijloacele de transport în comun puse la dispoziție de CT Bus, dar și să creeze un număr de locuri de parcare semnificativ mai mare. Cele mai importante aspecte ale acestui regulament sunt:

*Prima jumătate de oră de parcare este gratuită în toate zonele orașului. Este o măsură utilă pentru toți constănțenii care au nevoie de parcare pentru o scurtă perioadă de timp și care pot folosi parcarea respectivă în mod gratuit.

*Rezervarea locurilor de parcare de reședință se va face în mod transparent, printr-o platformă online, astfel încât fiecare solicitant poate vizualiza locurile de parcare libere și poate să își aleagă un loc disponibil.

Advertisement
usr

Transparența atribuirii locurilor de parcare este dublată de ajutorul pe care angajații municipalității îl vor da constănțenilor care nu au acces la internet sau care nu au posibilitatea să folosească platforma online. Astfel, la nivelul Primăriei Constanța va exista personal specializat care va oferi asistență și soluții tuturor celor care vor veni să își rezerve locul de parcare de reședință la ghișeu.

*În zona 0, care cuprinde centrul Constanței, tariful pentru o oră de parcare este de 4 lei, TVA inclus.

Tariful a fost calculat luând în considerare o serie de factori, de la întreținerea și administrarea locului de parcare până la dezvoltarea unor noi locuri de parcare.“, spun liberalii într-un comunicat.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions