În timpul nopții trecute, toate utilajele au continuat să acționeze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă și împrăștierea de material antiderapant atât pe arterele principale cât şi pe cele secundare.
La cele 24 utilaje tip lamă, 4 utilaje tip lamă cu sărărițe și 9 sărărițe, s-au adăugat 18 buldoexcavatoare care au ajutat la curățarea carosabilului de zăpadă.
S-a intervenit pentru deszăpezirea unui tir blocat pe pasajul Cumpenei, precum și pentru deblocarea altor două tiruri pe bd. Aurel Vlaicu. O autoutilitară a fost deszăpezită în sensul giratoriu situat la intersecția DN3C cu bd. Aurel Vlaicu.
Reprezentanții Electrocentrale Constanța SA au remediat avaria, reluându-se furnizarea în condiții normale a agentului termic către punctele termice 140 și 142 situate pe strada Dispensarului, zona Tomis III.
În acest moment, se circulă în condiții de iarnă grea pe străzile principale și secundare din municipiu.
Pentru optimizarea circulației rutiere și pietonale, în această dimineață a fost suplimentat efectivul de utilaje de pe străzile municipiului cu 10 freze stradale cu lățimea de lucru de 62 cm, care sunt acționate pentru degajarea zăpezii în stațiile de autobuz, pe trecerile de pietoni și trotuare, la intrările de la Unitatea de primiri urgențe și instituții publice. Pentru degajarea zăpezii din stațiile de autobuz, de pe trecerile de pietoni și pasajele pietonale se intervine și cu 110 angajați ai SC Polaris M Holding, 30 de angajaţi ai firmelor prestatoare din domeniul spaţii verzi și 15 persoane asistate social.
Reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei au intervenit pe timpul nopții și sunt în continuare pregătiți să intervină cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari, iar reprezentanții Poliției Locale împreună cu cei ai Poliției Rutiere patrulează pentru asigurarea fluenței traficului rutier și intervin acolo unde este cazul.
Reprezentanți ai Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei monitorizează permanent situația pe străzile din municipiu și solicită intervenția instituțiilor și societăților abilitate.
Energia electrică este furnizată în regim normal în tot municipiul.
De asemenea, nu sunt probleme cu furnizarea energiei termice către populație.
Linia de transport în comun 3B Tomis Nord – Târg legume – fructe este suspendată, iar linia 3 Tomis Nord – Sanatoriu TBC – Palazu Mare funcționează fără deviația Tomis Plus.
25 persoane se află la acestă oră la adăpostul de urgenţă pentru sezonul rece, unde primesc hrană şi ceai cald.
Din cauza temperaturilor scăzute, recomandăm evitarea deplasării în spaţii deschise şi a expunerii la frig, mai ales pentru anumite categorii de persoane: vârstnici, bolnavi cronici, copiii foarte mici sau cei care au diverse afecţiuni, gravidele cu risc sau cele în ultimul trimestru de sarcină, persoane cu dizabilităţi.
În cazul în care deplasarea este absolut necesară, se impune folosirea de îmbrăcăminte călduroasă şi impermeabilă pentru a asigura protecţie împotriva vântului. Protejarea extremităţilor şi a feţei este esenţială în prevenirea apariţiei degerăturilor. De asemenea, recomandăm renunţarea la deplasările pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate adecvat sezonului.
Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale. Dacă deplasarea este absolut necesară, rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele în locuri care ar împiedica accesul autovehiculelor cu competențe în asigurarea serviciilor de urgență.
Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă.
Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor și depozitarea acestora în afara părții carosabile și în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722545366/ 0241/488171;
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205;
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0799606189.
(Comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta