Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Cum se pescuiește pe Dunăre? Iată ce infracțiuni au comis 10 pescari

Published

on

În urma unei acțiuni pe fluviul Dunărea și zonele adiacente, polițiștii de la transporturi au identificat 10 bărbați care au săvârșit infracțiuni privind pescuitul comercial sau sportiv.

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea și îndrumarea I.G.P.R.- Direcția de Poliție Transporturi, au acționat în zona de competență, respectiv fluviul Dunărea, brațele Borcea și Brăila.

În urma acțiunii au fost depistați 10 bărbați, care desfășurau activități de pescuit fără a îndeplini condițiile legale, respectiv lipsa autorizației de pescuit, folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege sau transportul de produse din pește fără documente legale, fiind constatate 16 infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 3.800 lei.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 2 kilograme de icre (1,2 kg din specia sturion și 0,6 kg specia crap) și 49 kilograme pește, mai multe plase de pescuit, 4 bărci tip lotcă, perechi de rame și un motor de barcă.

Advertisement
usr

Bunurile ridicate în vederea confiscarii valorează aproximativ 21.460 lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions