Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Cum se pregătește PSD Constanța pentru Congresul din 10 martie

Published

on

Conducerea Partidului Social Democrat a convocat Congresul Extraodinar pe 10 martie, la Sala Palatului din București, a anunțat purtătorul de cuvând al PSD, Adrian Dobre în data de 21 februarie. Dobre a explicat că până la Congres va mai fi convocat un Comitet Executiv în care se vor stabili amănuntele de organizare, un calendar al acțiunilor Congresului. De asemenea, tot comunicatorul social democraților a spus că în acest Comitet Executiv se va decide dacă în cadrul Congresului se vor face alegeri și va fi schimbată structura BPN al PSD.

Toate procedurile anunțate de Dobre au fost duse la îndeplinire. Luni, 5 martie, conducerea națională a social democraților se întrunește din nou în ședința Comitetului Executiv Național, întâlnire programată să se desfășoare de la ora 11.00. De data aceasta, surse din cadrul PSD au declarat pentru media națională că președintele Liviu Dragnea nu este sigur dacă la acest Congres să fie organizate și alegeri pentru o nouă structură de conducere centrală ori… ba. Detaliul ar urma să fie stabilit tot luni. Până atunci, structurile din teritoriu așteaptă informații pentru a se decide în ceea ce privește abordarea Congresului.

Contactat telefonic pentru a vedea cum își pregătesc liderii PSD Constanța participarea la Congresul din 10 martie, Mircea Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, a declarat pentru “Ordinea.ro” că după ședința de luni, atunci când se va decide și dacă vor fi organizate alegeri pentru conducerea centrală a partidului, vor fi luate decizii și în filiala locală din care și el face parte.

“Nu s-a luat nicio decizie. Vom vedea și ne vom decide de luni; 5 zile înseamnă timp destul pentru organizarea participării PSD Constanța la Congres. Va fi timp de discuții, de analize și alte dispoziții interne, eu nu știu ca vreo discuție pe tema aceasta să fi avut loc până la această dată. Dacă ele au existat, eu nu știu de ele! Nu stăm pe gânduri pentru nicio decizie și nici nu ne facem de doi lei prin diverse afirmații. Totodată, Filiala Constanța a PSD are un reprezentant un actuala structură de conducere a partidului la nivel central, Felix Stroe (președintele Organizației Județene a PSD Constanța, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Mihai Tudose – n.r.) este secretar regional pe zona de Sud Est”, a declarat Mircea Dobre pentru ziarul nostru.

Organizația PSD Constanța va fi repfrezentată la Congresul din 10 martie de 123 de delegați.

Advertisement
usr

Planurile lui Dragnea

Amintim că Liviu Dragnea a precizat că la acest congres nu va fi desemnat şi candidatul partidului la Preşedinţie. În schimb, liderul PSD a spus că în cadrul Congresului va fi redefinit programul de guvernare.

„Vreau să redefinim programul de guvernare, vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile ilegitime, să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti, vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung”, explica Liviu Dragnea pe 21 februarie.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions