Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 5-18 noiembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
În Dobrogea, temperatura aerului – la valorile diurne, va fi în scădere până în data de 7 noiembrie; în creștere până în 13 noiembrie, apoi din nou în scădere. La valorile nocturne, variațiile vor fi spre creștere în prima dimineață; scădere până în 9 noiembrie; creștere până în data de 14 noiembrie și din nou spre scădere, până la sfârșitul intervalului.
În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 14 și 16 grade și minime între 7 și 11 grade, iar în cea de-a doua săptămână – maxime între 12 și 15 grade și minime între 5 și 7 grade. Trecător vor fi condiții de ploi slabe sau burniță.