În cursul zilei de ieri, 10 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaților B.M. și C.G., iar față de inculpatul E.L.M. a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni, fără a deține autorizație conform legii, cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu luna martie, inculpatul B.M., în vârstă de 33 de ani, ar fi achiziționat săptămânal, de pe raza județului Constanța, diverse cantități de substanțe cu efect psihoactiv, pe care le-ar fi comercializat către consumatori din județul Călărași, la prețul de 30 de lei doza, atât personal, cât și prin intermediul inculpatei C.G..
La data de 10 iunie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași și BCCO București au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate 80 de pliculețe ce conțin substanțe cu efect psihoactiv, 14 telefoane mobile, mai multe seringi și suma de 600 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Călărași.
”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, precizează Biroul de presă al DIICOT.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta