În cursul zilei de azi, magistraţii instanţei supreme au admis contestaţia în anulare depusă de fostul procuror-şef al DIICOT Alina Bica şi au decis desfiinţarea în parte a deciziei de condamnare la patru ani de închisoare, precum şi rejudecarea apelului.
Precizăm că Alina Bica a contestat decizia penală din iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului.
Contestaţia în anulare, care este o cale extraordinară de atac, a fost făcută în baza deciziei Curţii Constituţionale privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ.
În același timp, magistraţii au hotărât desfiinţarea în parte a deciziei penale contestate numai în ceea ce o priveşte pe Alina Bica şi a fixat termen pe 20 mai 2019 pentru rejudecarea apelurilor declarate de Alina Bica şi DNA contra deciziei din noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Judecătorii au citat-o pe Alina Bica pentru audieri tot la termenul din 20 mai 2019.
Reamintim că magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis definitiv, în iunie 2018, menţinerea pedepsei de 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care Alina Bica era acuzată de favorizarea făptuitorului, dar aceasta a contestat decizia printr-o cale extraordinară de atac, respectiv contestaţia în anulare, fosta şefă DIICOT fiind pusă în libertate până la soluţionarea contestaţiei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta