Direcția Generală Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.
În cursul zilei de azi, în intervalul orar 09.00-14.00, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Politia Locală Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zonele adiacente a 23 de lăcașe de cult din municipiu, au aplicat 17 amenzi contravenționale ( 14 pentru apelarea la mila publicului prin exercitarea unor acte de cerșetorie și 3 sanctiuni pentru fapte antisociale care vizează menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța) în valoare totală de 3100 lei.
”Pe această cale, rugăm cetățenii să se alăture campaniei D.G.P.L. CONSTANȚA: ” SPUNE STOP CERȘETORIEI!” și să nu mai dea curs cererilor /solicitătilor unor astfel de persoane, și astfel, împreună să asigurăm un climat public civilizat.”, precizează Biroul de presă al Poliției Locale Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta