Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Damen Shipyards Mangalia anunță semnarea unui nou contract de reparare a navelor

Published

on

santier damen mangalia

Damen Shipyards Mangalia (DSMa) anunță semnarea unui nou contract de reparare nave, un tanker de țiței pentru „M/T Nusa Merdeka” și totodată livrarea cu succes a primelor două structuri CAN (Conductor Anchor Nodes) în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Acestea vin la scurt timp după ce alte două proiectele de reparații au fost contractate, respectiv pentru „M/T Tahiti” și „M/T Hadal Sally”. Aceste realizări sunt cu atât mai notabile având în vedere că șantierul se află într-un proces de redresare prin procedura insolvenței și reprezintă un pas important către dezvoltarea operațiunilor sale.

„Semnarea acestor contracte noi este esențială pentru garantarea continuității operaționale și transmite un mesaj puternic către piața globală că Damen Shipyards Mangalia își menține reputația de excelență în repararea navelor. Gestionarea simultană a celor trei nave în facilitățile șantierului demonstrează capacitatea echipei de a lucra eficient proiecte de mari dimensiuni, la cele mai înalte standarde de calitate și cu respectarea termenelor stricte. Totodată continuăm discuțiile și pentru contracte majore care pot asigura stabilitatea financiară a șantierului pe termen lung.”, a declarat Sofien Lamiri, Directorul General al Damen Shipyards Mangalia

Tanker-ul de țiței M/T Nusa Merdeka”, navă înmatriculată în Indonezia și construită în 2003, a sosit la șantierul naval pe 2 octombrie 2024. Proiectul constă în înlocuirea oțelului din carenă.

„Suntem mândri că facem parte din cel mai mare proiect din România de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră. Livrarea cu succes a acestor CAN-uri reprezintă pentru DSMa un reper important în producția de structuri de oțel submersibile pentru industria offshore, o piață pe care intenționăm să o exploatăm în continuare. Șantierul are capacitatea de a se adapta rapid la dinamica pieței și de a atrage noi comenzi într-un context economic dificil.”, a declarat Sofien Lamiri, Directorul General al Damen Shipyards Mangalia.

Advertisement
usr

Cele două structuri CAN sunt parte dintr-un contract ce prevede construcția a patru astfel de structuri destinate dirijării capului de foraj submarin. Aceste structuri, esențiale pentru fundațiile revoluționare ale puțurilor de foraj, sunt destinate proiectului Neptun Deep din Marea Neagră și au fost contractate de compania norvegiană NeoDrill, specializată în construcția de fundații dedicate puțurilor de forare, instalate direct în locațiile desemnate. Fabricarea acestora a demarat în luna decembrie a anului trecut, iar la sfârșitul lunii octombrie urmează să fie livrate către client ultimele două structuri.

Fiecare CAN are o greutate medie de 91 de tone, o înălțime de 10 metri și un diametru de 6 metri. Instalarea acestora se face în apă de către o navă poziționată dinamic, echipată cu o macara cu o capacitate de peste 150 de tone, două vehicule submersibile operate de la distanță (ROV) și servicii topografice.

Tehnologia CAN, care înlocuiește conductorii convenționali utilizați în activitățile de foraj, nu este doar ecologică, ci și eficientă din punct de vedere al costurilor pentru explorarea și dezvoltarea sondelor, reducând semnificativ riscurile asociate instalațiilor convenționale.

** Despre Damen Shipyards Mangalia

Damen Shipyards Mangalia este una dintre cele mai mari și semnificative platforme de construcție și reparare a navelor din România, situată pe coasta Mării Negre. Cu o tradiție îndelungată în industria maritimă, șantierul naval face parte din Grupul Damen și se concentrează pe construcția și repararea navelor comerciale, militare și civile, punând accent pe inovație și calitate.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions