Premierul Florin Cîțu îl susține pe deputatul Dan Vîlceanu să preia funcția de ministru al Finanțelor.
”Aștept să convoace domnul președinte Ludovic Orban Biroul Executiv Național și am văzut că dumnealui are o propunere. Am și eu o propunere și aceasta este Dan Vîlceanu.”, a spus Florin Cîțu.
Dan Vîlceanu, președinte al filialei PNL Gorj, este considerat a fi mâna dreapta a premierului, acesta fiind și șeful campaniei interne a lui Cîţu pentru președinția partidului. Conform CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Vîlceanu este de profesie economist. Primul sau loc de muncă a fost ca economist, în 2004, la SC Trefo SRL, urmat mai apoi, doi ani mai târziu, de funcția de director economic la Rominex Mining Engineering.